Mefistofele - ultima reprezentatie din aceasta stagiune

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 17 aprilie 2012, 12:13 Actualitate | Cultură


Sfarsitul de saptamana aduce pentru iubitorii genului liric reprezentatii ale spectacolelor “Mefistofele”, “Cenuşăreasa” şi „Macbeth”. Vineri, 20 aprilie, de la orele 18.30, pe scena ONB va avea loc ultima reprezentaţie a spectacolului “Mefistofele” (Arrigo Boito) în cadrul stagiunii 2011-2012.

Tragica poveste a doctorului Faust, după celebrul poem dramatic al lui Goethe, este redată în opera “Mefistofele”, un spectacol monumental al Operei Naţionale Bucureşti. Faust vrea cu orice preţ să descopere fericirea pământească, iar în acest scop acceptă un pact cu însuşi diavolul. Va reuşi oare Faust să-şi elibereze sufletul de tentaţiile necurate?

În această ultimă reprezentaţie va debuta soprana Ana Maria Comşa, în rolul personajelor Margherita/Elena. Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia canto, clasa prof. univ. dr. Silvia Voinea, soprana a participat la cursuri de master – class susţinute de regizorul Vincent Liotta, sopranele Mirella Freni şi Nelly Miricioiu, tenorul Kaludi Kaludov etc.

Printre premiile pe care solista le-a obţinut se numără: marele premiu al concursului internaţional “Antonino Miserendino” – Palermo (Italia, 2006) şi premiul al III-lea la concursul internaţional “Franz Schubert” – Ruse (Bulgaria 2007). Din repertoriul artistei fac parte rolurile: Senta din “Der Fliegende Holländer ” – “Olandezul zburător” (Richard Wagner), Leonora din “Il Trovatore” (Giuseppe Verdi), Santuzza din “Cavalleria rusticana” (Pietro Mascagni), Micaela din “Carmen” (Georges Bizet), etc.

Decorul, modern şi surprinzător, a fost realizat de către scenograful Cătălin Ionescu-Arbore, regia îi aparţine Andei Tăbăcaru Hogea, coregrafia a fost concepută de către apreciatul balerin şi coregraf Răzvan Mazilu, maestru de cor - Stelian Olariu, maestru cor de copii - Vasile Corjos, asistent regie -  Cristina Cotescu. Spectacolul se va desfăşura sub bagheta unuia dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi muzicieni ai tinerei generaţii: dirijorul Tiberiu Soare.

Din distribuţia spectacolului fac parte soliştii şi colaboratorii ONB: Horia Sandu (Mefistofele); Jose Manuel Chu (Faust); Sidonia Nica (Marta/ Pantalis); Valentin Racoveanu (Wagner/Nereo).  
      
Sâmbătă, 21 aprilie de la orele 19:00, pe scena ONB va avea loc penultima reprezentaţie a operei comice „La Cenerentola” (Cenuşăreasa), care spune povestea binecunoscută a fetei modeste care îşi găseşte prinţul la bal.
Montarea modernă şi plină de momente comice a fost realizată de ONB în coproducţie cu Teatrul Naţional din Zagreb, Croaţia. Regia spectacolului este semnată de artistul Peter Pawlik. Invitatul special al reprezentaţiei cu opera „La Cenerentola” (Gioachino Rossini) este baritonul italian Marco Di Sapia, care va interpreta rolul lui Alidoro. Artistul a fost aplaudat pe scena ONB la premiera acestui spectacol, în anul 2008.

Din distribuţia spectacolului fac parte soliştii şi colaboratorii ONB: Maria Jinga, Şerban Vasile, Gheorghe Vlad, Petre Burcă, Ioana Mitu, Sidonia Nica.
Reprezentaţia se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Adrian Morar.

Programul Operei continua duminică, 22 aprilie de 18:30 pe scena ONB va avea loc şi penultima reprezentaţie a operei „Macbeth” (Giuseppe Verdi). Drumul sângeros al conducătorului Scoţiei, Macbeth, şi al soţiei sale, avizi de putere, a fost transpus în muzică de geniul lui Verdi care a reuşit să creeze o adevărată tragedie lirică.

În acest spectacol va debuta tenorul coreean James Lee, marele câştigator al Concursului Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice”, ediţia a patra. Din distribuţia spectacolului fac parte soliştii şi colaboratorii ONB: Eugen Secobeanu, Silvia Sorina Munteanu, Mihnea Lamatic, Cristian Mogoşan, Dorina Cheşei, Ştefan Schuller, Ionuţ Gavrilă, Luca Neagrău, Doru Ciutacu, Geo Aur.

Reprezentaţia se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Iurie Florea.



Citeste mai multe despre   
















241 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version