Centrul Ceh organizeaza, în perioada 20 septembrie - 7 octombrie, la UNAgaleria, a evenimentului 'New G(o)ods 2010!', expozitie care prezintă lucrările noii generaţii de designeri cehi - câştigătorii Premiilor Naţionale Cehe pentru Studenţii la Design din 2010. Expoziţia va prezenta cele mai bune lucrări selectate din rândul a 60 de licee profesionale şi teoretice şi 16 universităţi de pe tot teritoriul Republicii Cehe.

Cu niste concepte jucause si o estetica unica, studentii scolilor cehesti de arhitectura, design industrial, design grafic si design vestimentar ofera atat solutii pentru problemele mediului, cat si pentru o populatie pe cale de imbatranire.

'Designul cehesc are o tradiţie veche şi se bucură de o reputaţie foarte bună, oriunde în lume. Sunt bucuros că putem prezenta cel mai recent suflu creativ cehesc la Bucureşti, printre care şi această grozavă lampă TVOR', declara pentru Agerpres, Rene Kubasek, directorul Centrului Ceh.

TVOR, câştigătorul competiţiei, realizat de Jindrich Vodicka, este o lampă inteligentă care găseşte întotdeauna cel mai întunecat loc dintr-o cameră şi îl luminează. Vizitatorii vor avea astfel şansa de a-l vedea, atât în expoziţie, cât şi pe străzile Bucureştiului.