Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, consideră că vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a COVID-19 şi crede că se va renunţa la majoritatea restricţiilor, iar din acel moment fiecare va trebui să fie mai responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte.

OmicronFoto: DreamsTime
  • “Vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii. Este foarte probabil să se întâmple acest lucru pentru că toate estimările ne arată că, în această perioadă, probabil, că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-COV-2.
  • Coroborat cu faptul că peste 60% din populaţia la nivel global a primit cel puţin o doză de vaccin, foarte probabil că vom ajunge în faza post pandemică, în perioada de endemie în care va conta foarte mult comportamentul individual”, a declarat, miercuri, Valeriu Gheorghiţă, citat de News.ro.

El crede că în acel moment se va renunţa la majoritatea restricţiilor, spunând că, din acel moment, fiecare va trebui să fie mai responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte: "Cred că este momentul să înţelegem că doar noi putem să schimbăm parcursul acestei infecţii pe mai departe”.

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 34.255 de cazuri de COVID-19, cu 14.570 mai mult decât în ziua anterioară, fiind un record absolut. Au fost făcute 108.937 de teste RT-PCR și antigen, astfel că gradul de pozitivare este de 31,44%.