Ungaria a distrus 200.000 de doze expirate, 10% din numărul total de doze achiziţionate, din vaccinul rusesc anticoronavirus Sputnik V, tratament neautorizat nici de Uniunea Europeană (UE), nici de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite miercuri EFE, preluată de Agerpres.

Vaccinul rusesc Sputnik VFoto: Ascannio / Alamy / Profimedia Images

Ungaria a fost singura ţară membră a UE care a folosit în masă acest vaccin, precum şi vaccinul chinezesc Sinopharm, în cadrul campaniei de vaccinare, plus cele patru vaccinuri aprobate până acum de UE: Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Janssen.

Cele 1,8 milioane de doze de Sputnik V folosite în Ungaria reprezintă 14% din toate dozele inoculate, în timp ce vaccinul chinezesc a fost administrat unui număr de 2 milioane de persoane, adică o pondere de 15%.

Potrivit postului de televiziune privat Rtl Klub, guvernul ungar a recunoscut că vaccinurile distruse depăşiseră cele şase luni de valabilitate.

Slovacia a folosit 40.000 de doze din vaccinul rusesc, însă în cele din urmă a încetat să-l mai utilizeze, în timp ce în ţări precum Austria, Croaţia sau Republica Cehă s-a discutat despre achiziţionarea serului Sputnik V, dar ulterior acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Guvernul de la Budapesta a anunţat că nu intenţionează să mai cumpere vaccinuri ruse sau chineze, potrivit EFE.

Rata de vaccinare cu schema completă se situează în Ungaria la 63,5%, din cele 9,7 milioane de locuitori, şi doar 29% din populaţie a primit o doză de rapel (booster).