Danemarca a revenit la normalitate de vineri / Adio măști, certificate Covid și restricții: „Se întâmplă exclusiv datorită vaccinărilor”

de S.J.     HotNews.ro
Vineri, 10 septembrie 2021, 13:55 Actualitate | Coronavirus


Strada din capitala daneza Copenhaga
Foto: Francis Joseph Dean-Deanpictures / Alamy / Profimedia Images
Danemarca a renunțat vineri aproape complet la restricţiile anti-Covid iar locuitorii săi revin la viaţa de dinainte de pandemie: nu mai trebuie să poarte măşti de protecţie, nu mai au nevoie de paşaport sanitar, angajaţii firmelor revin în birouri, iar concertele pot fi organizate în prezenţa a zeci de mii de fani, informează AFP și Barrons, potrivit Agerpres.

„Cu siguranţă suntem în avangardă noi, cei din Danemarca, deoarece nu mai avem nicio restricţie, am trecut de cealaltă parte a curbei pandemiei graţie implementării campaniei de vaccinare”, a declarat Ulrik Orum-Petersen, promotor în cadrul Live Nation.

Sâmbătă, această companie organizatoare de spectacole a programat un concert sold-out cu 50.000 de spectatori, o premieră pentru Europa, unde multe ţări sunt în continuare afectate de restricţii. Pe 4 septembrie, Live Nation organizase deja un prim festival la Copenhaga, denumit „Revenirea la viaţă” şi care a reunit 15.000 de persoane.

„Să mă aflu în mulţime, să cânt la fel ca înainte, toate aceste lucruri aproape m-au făcut să uit de COVID-19 şi de tot ce am trăit în ultimele luni”, a declarat Emilie Bendix, o tânără de 26 de ani care a fost prezentă la acel concert.

Introdus în luna martie pentru a facilita ieșirea din pandemie, „paşaportul corona” nu mai era obligatoriu în Danemarca decât în cluburile de noapte de la 1 septembrie, însă şi această restricţie va fi anulată începând de vineri.

„Obiectivul nostru este libera circulaţie (...), iar ceea ce se va întâmpla este faptul că şi virusul va circula şi îi va găsi pe cei care nu sunt vaccinaţi”, a prevenit medicul epidemiolog Lone Simonsen, profesoară la Universitatea Roskilde.

Danemarca nu a întâmpinat dificultăţi în a-şi convinge populaţia în privinţa beneficiilor aduse de vaccinare. Rezultatul: 73% dintre cei 5,8 milioane de danezi sunt în prezent vaccinaţi cu schemă completă, iar acest procent este de 96% în rândul rezidenţilor de peste 65 de ani.

„Dacă virusul nu mai este o ameninţare pentru societate, acest lucru se întâmplă exclusiv datorită vaccinurilor”, a explicat Lone Simonsen.


FOTO: Marc Bruxelle / Alamy / Alamy / Profimedia

Încredere


Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) consideră că una dintre particularităţile din Danemarca este relaţia de încredere care există între autorităţi şi populaţie în ceea ce priveşte strategia de combatere a COVID-19.

„La fel ca multe ţări, Danemarca a implementat, pe întreaga durată a pandemiei, măsuri sociale şi de sănătate publică pentru a reduce transmiterea virusului, dar, în acelaşi timp, s-a bazat pe scară largă pe indivizi şi pe comunităţi pentru ca rezidenţii să respecte de bună voie recomandările Guvernului”, a declarat Catherine Smallwood, directoarea biroului de urgenţe din cadrul OMS Europa.

Înregistrând aproximativ 500 de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi şi o rată de reproducere a virusului de 0,7, autorităţile daneze consideră că pandemia este în prezent sub control.

Vigilenţă menţinută


Ministrul danez al Sănătăţii, Magnus Heunicke, a dat asigurări la sfârşitul lunii august, când a spus că guvernul de la Copenhaga „nu va ezita să acţioneze cu rapiditate dacă pandemia va ameninţa din nou funcţiile esenţiale ale societăţii”.

Pentru autorităţile daneze, această revenire la viaţa de dinainte de pandemie trebuie să fie însoţită de respectarea strictă a măsurilor de igienă şi de izolarea bolnavilor de COVID-19. În cadrul OMS, situaţia mondială este considerată însă drept una critică şi care necesită prudenţă.

„Fiecare ţară trebuie să rămână vigilentă dacă şi atunci când situaţia epidemiologică se schimbă”, a prevenit Catherine Smallwood.

Danemarca intenţionează să monitorizeze cu mare atenţie numărul spitalizărilor - doar 130 pentru moment - şi să realizeze secvenţieri genetice ale testelor prelevate pentru a controla evoluţia virusului.


FOTO: Francis Joseph Dean-Deanpictures / Alamy / Profimedia Images

A treia doză de vaccin anti-COVID-19 este propusă persoanelor din grupele vulnerabile începând de joi.

„Până în prezent, variantele au respectat imunitatea oferită de vaccin, dar dacă apar alte variante cu evadare imunitară (care prezintă rezistenţă la vaccin, n.r.), va trebui să ne regândim strategia”, a adăugat Lone Simonsen.

Christian Nedergaard, proprietarul unui restaurant din capitala daneză, a declarat vineri, în ziua în care localnicii sărbătoresc întoarcerea la o viaţă normală, că „situaţia rămâne complexă”.

„Amintirea coronavirusului va dispărea foarte repede din minţile unora, dar va rămâne în ale altora, iar pentru domeniul restauraţiei sunt sigur că această perioadă a schimbat datele problemei. Sectorul nostru trebuie să se gândească la o modalitate care să-l ajute să devină mai rezistent”, a declarat el.

Noul an şcolar din Danemarca va rămâne marcat de necesitatea prezentării unui paşaport sanitar şi/sau a unui test COVID-19 cu rezultat negativ, iar purtarea măştilor sanitare este obligatorie în aeroporturi.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















22289 vizualizari

  • -16 (58 voturi)    
    mdeah (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:03)

    Mircea1978 [utilizator]

    Stau si ma intreb cit bani s-au facut din vaccinuri de catre industria farma si citi din acesti bani au ajunsi la politicieni si autoritatile sanitare+medicii de la virful sistemului?

    Citi bani s-au facut din vinxzarea de masti, dezinfectanti, publicitate pt vaccinare, samd?
    • -6 (52 voturi)    
      Pe 9 Sep. 2020 avea 0 morți/zi. Acum are 3! (Vineri, 10 septembrie 2021, 15:12)

      Rower [utilizator] i-a raspuns lui Mircea1978

      Pe 9 Septembrie 2020, Danemarca avea 0 morți/zi, medie pe 7 zile. Exact un an mai târziu, pe 9 Sep. 2021, țara înregistrează 3 decedați/zi.

      Este evident ca nu exista nici o legătură pozitiva de cauzalitate intre numărul decedaților de virus chinezesc și vaccinare. Ba dimpotrivă, aparent vaccinurile au crescut șansele decesului din cauza Covid-19.

      Vezi:
      https://www.worldometers.info/coronavirus/country/denmark/
      • +11 (27 voturi)    
        Compara (Vineri, 10 septembrie 2021, 15:26)

        RaduMiron [utilizator] i-a raspuns lui Rower

        Compara si numarul de cazuri daca vrei sa fii corect. Daca luam 26 August ca data de referinta (2 saptamani inainte de 9 septembrie), sunt de 11.2 ori mai multe cazuri noi zilnice in 2021 decat erau in 2020.
        • +8 (22 voturi)    
          Infectări: De la 202 la 541 un an mai târziu! (Vineri, 10 septembrie 2021, 15:43)

          Rower [utilizator] i-a raspuns lui RaduMiron

          Danemarca - Infectări (medii pe 7 zile) cu Covid-19:

          - 9 Sep. 2020: 202 cazuri (0 morți)
          - 9 Sep. 2021: 541 cazuri (3 morți)

          Este aceeași situație ca la decese și la infectări. Exista azi de 2.67 ori mai multi contaminați ca acum un an.

          Vezi: https://www.worldometers.info/coronavirus/country/denmark/
          • +2 (8 voturi)    
            2 saptamani (Vineri, 10 septembrie 2021, 20:21)

            RaduMiron [utilizator] i-a raspuns lui Rower

            Ma rog. Eu am pus un decalaj de 2 saptamani ca omul nu moare de covid chiar in momentul depistarii infectarii.
      • -4 (8 voturi)    
        Delta e mult mai contagios (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 0:37)

        Rex [utilizator] i-a raspuns lui Rower

        Delta e mult mai contagios si sIgur cei 3/ zi au fost nevaccinati.
    • -1 (5 voturi)    
      Cine te opreste sa investesti (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 0:35)

      Rex [utilizator] i-a raspuns lui Mircea1978

      Cine te opreste sa investesti daca crezi ca doar asta a fost scopul, ca industria farma sa faca bani? Toate corporatiile aste sunt pe bursa.
  • -12 (34 voturi)    
    Variantele au respectat imunitatea oferită de vaxx (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:04)

    xolv [utilizator]

    dar dacă apar alte variante cu evadare imunitară va trebui să ne regândim strategia” .... Foarte cuminti variantele, spre deosebire de alta tari....
  • +15 (43 voturi)    
    77% nu e 27% (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:06)

    A78 [utilizator]

    77% rata de vaccinare in Danemarca
    Și in general peste 70% in Europa avansată .
    • +4 (20 voturi)    
      Si (Vineri, 10 septembrie 2021, 17:22)

      noi2013 [utilizator] i-a raspuns lui A78

      care este rezultatul pozitiv al acestor cifre?!
  • 0 (36 voturi)    
    Nu sunt primii care fac greseala asta. (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:18)

    taro [utilizator]

    Au mai ajuns si alte tari cu vaccinarea la 65% si au scos restrictiile. Peste cateva saptamanii le-au pus inapoi dupa ce au crescut infectiile de 4-5 ori.
    • -10 (26 voturi)    
      care tari au facut asta (Vineri, 10 septembrie 2021, 15:02)

      rmos [utilizator] i-a raspuns lui taro

      poti sa spui? tare sunt curios ....
      • +6 (20 voturi)    
        Israelul au scos restrictiile (Vineri, 10 septembrie 2021, 16:16)

        taro [utilizator] i-a raspuns lui rmos

        Dupa ce au au trecut de 60% cu vaccinarea si aveau 20 de cazuri pe zi au scos restrictiile.

        Toti sarbatoreau prin baruri la inceputul verii ca au scapat de covid si restrictii. Saptamana asta au trecut de 10mii de infectari/zi si nu au decat jumate din populatie Romaniei.
        • -4 (14 voturi)    
          te faci ca nu intelegi (Vineri, 10 septembrie 2021, 17:27)

          rmos [utilizator] i-a raspuns lui taro

          hai sa-ti reamintesc:
          tu ai afirmat "Peste cateva saptamanii le-au pus inapoi dupa ce au crescut infectiile de 4-5 ori" si eu te-am intrebat care tari au facut asta.
          deci, tu spui acum ca Israel au reintrodus restrictiile dupa cateva saptamani? :))))
          • 0 (8 voturi)    
            Care parte a comentariilor omului nu o intelegi? (Vineri, 10 septembrie 2021, 19:10)

            JoBaiDen [utilizator] i-a raspuns lui rmos

            Care parte a comentariilor omului nu o intelegi? Pari confuz, derutat.
          • -3 (3 voturi)    
            Restrictii (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 0:19)

            blablavertical [utilizator] i-a raspuns lui rmos

            Israel a reintrodus o serie de restrictii de la mijlocul lui august. Google it, gasesti peste tot informatia.
            https://www.jewishpress.com/headline/coronavirus-restrictions-return-in-israel-ministers-contemplate-another-lockdown/2021/08/09/
            • 0 (4 voturi)    
              Israel au avut un lockdown foarte dur in iarna (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 12:48)

              rmos [utilizator] i-a raspuns lui blablavertical

              concomintent cu acel val. la sfarsitul lui martie valul s-a cam terminat si in aprilie au scos majoritatea restrictiilor. in august au reintrodus doar cateva restrictii, nici pe departe la fel de dure ca cele din iarna.
              deci, vad ca nu intelegi, sunt doua mari manipulari:
              - introducere retrictii la cateva saptamani - pai e vorba de luni, de ~ 3 luni, formularea corecta e ca au fost reintroduse la cateva luni. a, da, e corect si saptamani evident, la fel cum e corect si ore, minute, secunde, etc. dar e manipulator, induce faptul ca au fost reintroduse imediat, ceea ce e fals. unitatea de masura aici e luna, nu saptamana;
              - au fost reintroduse doar putine restrictii care au fost in iarna, deci "au fost reintroduse restrictiile" e fals, prin omisiune. corect este "au fost reintroduse cateva restrictii din iarna, din cele mai putin dure".
              bottom line, Israel e ok, spre disperarea voastra
      • +6 (20 voturi)    
        Provincia Canadiana Alberta (Vineri, 10 septembrie 2021, 16:57)

        Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui rmos

        O fost o campanie intensa de vaccinare. Toata vara s-a vaccinat agresiv. Aveai 100 de cazuri cand vaccinarea era pe la 25%, acum e de trei ori mai mare, si cu a doaua doza....nr de cazuri peste 1000.
    • +11 (15 voturi)    
      Nu stii cum era in Danemarca inca din Iulie... (Vineri, 10 septembrie 2021, 16:35)

      RDU2 [utilizator] i-a raspuns lui taro

      In iulie in Danemarca singurele restrictii notabile erau purtatul mastii la interior si prezentarea "corona pass"-ului daca voiai sa iei masa la restaurant in interior (inclusiv micul dejun inclus in pretul camerei de hotel) sau sa vizitezi obiective turistice la interior.
      Eram singurii care purtam masca in tren/autobuz, nu am vazut niciun localnic sa o poarte in iulie. Ma indoiesc ca prin august au purtat-o.

      Deci nu e nicio modificare azi vs ce se intampla deja de acum 2 luni dpdv al comportamentului real al cetatenilor - virusul nu va exploda doar ca s-au eliminat din lege niste restrictii care oricum nu se aplicau, nu?

      Faptul ca nu mai cer certificatul de vaccinare / testare sau trecere prin boala la interior nu va genera explozia de cazuri pe care o prezici, atata timp cat au o asemenea rata uriasa de vaccinare. Aproape toti cei care vor intra in restaurante / obiective turistice sunt vaccinati.

      Atata timp cat nu se modifica aproape nimic in viata reala vs iulie si nu au avut explozie de cazuri in iulie, august, nu vad de ce ridicarea restrictiilor (repet, care in mare nu se aplicau din cat am vazut eu) va duce la o explozie de cazuri.

      Daca vor creste cazurile va fi din alt motiv, nu din cauza ridicarii restrictiilor de azi!
  • +9 (45 voturi)    
    Da dar (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:19)

    bumble-bee [utilizator]

    Ei nu sunt daci liberi.
    • +2 (26 voturi)    
      Ba sunt (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:51)

      Klaus el-Sadat de Golf [utilizator] i-a raspuns lui bumble-bee

      Pentru ca au OPTAT sa se vaccineze.
    • -13 (25 voturi)    
      spre studiu, dacopatilor! (Vineri, 10 septembrie 2021, 15:06)

      gituca [utilizator] i-a raspuns lui bumble-bee

      Dupa istorie (medicul imparatului Traian), dupa ce i-au casapit romanii, au mai ramas mari si lati 40 (patruzeci) de daci. Bagati comentariii!
      • +2 (6 voturi)    
        Exact asa e (Vineri, 10 septembrie 2021, 22:04)

        Klaus el-Sadat de Golf [utilizator] i-a raspuns lui gituca

        Si de aceea noi avem sarbatorile ortodoxe ale:

        1. Celor 40 de mucenici
        2. Celor 40 de hoti
      • -1 (3 voturi)    
        Hmmm (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 10:41)

        Sah [utilizator] i-a raspuns lui gituca

        :))))) Ma faci sa rad...cum si cu ce armata au gasit romanii pe toti dacii din Dacia?
        Au umblat romanii prin toate satucele din Dacia si au omorat tot ce misca? Au umblat si prin padurile unde se ascundeau dacii?
        Chiar nu iti dai seama ce absurd este ce sustine ''medicul imparatului Traian'' :)))))
        PS. Poate era pacientul imparatului roman...
  • +7 (41 voturi)    
    Spuneți-i lui Șoșoacă (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:22)

    ploiesteanu [utilizator]

    despre ce înseamnă înțelepciune, responsabilitate pentru cel de lângă tine și civilizație. Probabil că n-o să înțeleagă. Transformarea unui membru al Senatului în activist stradal ONG-ist e un izomorfism politico-militant singular în lume. Doamna senator Șoșoacă e o singularitate (tristă).
    • -4 (14 voturi)    
      Tristul vocabular macho, (Vineri, 10 septembrie 2021, 16:56)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui ploiesteanu

      "grea mostenire" !
    • 0 (2 voturi)    
      Hmmm (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 21:19)

      Sah [utilizator] i-a raspuns lui ploiesteanu

      Se vede ca nu te-ai uitat la ce faceau useristii...cand mergeau cu boxele in parlament ca sa nu se poata tine sedintele, cand in parlament se tavaleau pe jos, cand ieseau din parlament si apoi mergeau sa protesteze in strada impotriva congresului psd(?!), cand iesea domnul geaca rosie sa protesteze impotriva guvernului, cand, cand. ;)
      Ori memorie slaba, ori interese si ipocrizie!
  • +16 (34 voturi)    
    E (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:23)

    mitg [utilizator]

    "73% dintre cei 5,8 milioane de danezi sunt în prezent vaccinaţi cu schemă completă, iar acest procent este de 96% în rândul rezidenţilor de peste 65 de ani"

    Asa da.
  • -9 (45 voturi)    
    Mai, mai,... (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:26)

    Gustav666 [utilizator]

    Danemarca n-a invatat nimic de la Israel si UK care si-au vaccinat pana si bebelusii din leagan.
    Pana nu este prea tarziu, marionetele de la conducerea statului roman trebuie sa introduca testarea obligatorie la intrarea in tara a tuturor persoanelor sosite din zone galbene sau rosii. Cu certitudine, noua varianta a fost adusa in tara de catre cei vaccinati care trec prin frontiere ca prin branza.
    • +8 (28 voturi)    
      tocmai ca au invatat (Vineri, 10 septembrie 2021, 15:09)

      rmos [utilizator] i-a raspuns lui Gustav666

      de asta au si vaccinat. in uk de exemplu, mortalitatea acestui val, de dupa vaccinare, e foarte mica fata de cea a valului anterior. si israel sta mai bine, comparativ cu valul anterior. asta in conditiile in care restrictiile au fost ridicate de mult timp. asa ca nu ti-ai ales prea bine exemplele.
      cat despre afirmatia "si-au vaccinat pana si bebelusii din leagan", tu realizezi cat de aberanta e? poti te rog sa nu mai minti in halul asta?
    • +7 (11 voturi)    
      Vezi ca nu stii cum sta treaba... (Vineri, 10 septembrie 2021, 16:29)

      RDU2 [utilizator] i-a raspuns lui Gustav666

      Nu stiu cum e cu marionetele care nu impun testarea obligatorie la intrarea in tara a vaccinatilor si ce legatura are cu Danemarca...
      Stiu insa ca in Danemarca poti intra fara niciun fel de test daca vii din zone galbene sau portocalii atata timp cat esti vaccinat! Doar daca vii din zone rosii trebuie sa te testezi, dar ghici ce? Nicio tara nu e definita de catre Danemarca ca fiind "rosie".
      Asa ca ai grija cu comentariile: nici in Danemarca nu se testeaza persoanele vaccinate, care pot aduce in tara noi variante si care trec prin frontiere ca prin branza. Ce zici de asta?
  • -1 (27 voturi)    
    mda (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:26)

    martel55 [utilizator]

    sa nu fie un nou Israel
  • +3 (27 voturi)    
    Se mai bucurase (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:41)

    autan [utilizator]

    si Israel.
  • +5 (23 voturi)    
    e un experiment (Vineri, 10 septembrie 2021, 14:59)

    jescu [utilizator]

    Probabil e bine ce fac, daca o persoana vaccinata de curand intalneste un bolnav de coronavirus probabil n-o sa pateasca nimic si nivelul de anticorpi ajunge la maximum din nou. Daca o persoana vaccinata, nu intalneste intr-o anumita perioada un bolnav de covid, nivelul de anticorpi scade sub un prag, si cand o sa intalneasca mai apoi acel bolnav de Covid e posibil sa aiba simptome sau sa ajunga la spital.

    In plus si moral e corect ce fac, de ce sa aiba altii care s-au vaccinat restrictii ca sa-i protejeze pe cei care nu vor sa se vaccineze.
    • -5 (13 voturi)    
      Impactul scade in timp, (Vineri, 10 septembrie 2021, 17:05)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui jescu

      vaccinul e valabil max. 6 luni...
  • +4 (6 voturi)    
    concis si clar (Vineri, 10 septembrie 2021, 18:21)

    anonim3 [utilizator]

    Medicul epidemiolog Lone Simonsen, profesoară la Universitatea Roskilde: „Obiectivul nostru este libera circulaţie (...), iar ceea ce se va întâmpla este faptul că şi virusul va circula şi îi va găsi pe cei care nu sunt vaccinaţi”.
  • +1 (5 voturi)    
    tineti bine minte articolul asta (Vineri, 10 septembrie 2021, 22:34)

    hdd [utilizator]

    tineti bine minte articolul asta si mai vorbim peste 6 luni.

    Covid e aici si se simte bine.
    Toate tarile vor avea valuri de pandemie, indiferent de gradul de vaccinare (ex UK, US, Israel).

    Danemarca va fi din nou in zona rosie mai devreme sau mai tarziu, pt ca "zona rosie" e definita ca o circoteca, si anume nr de infectati pe 100.000 locuitori, ceea ce e o tampenie.

    In fine, imi racesc gura de pomana.
    Stie broasca ce-i oceanu'...
    • 0 (8 voturi)    
      tot bg si ro vor avea mai multe mortaciuni! (Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 10:38)

      Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui hdd

      danezii sunt fraierii aia care au cumparat vaccinurile ce stateau sa expire in bormanistan.
      tot danezii au fost primii din europa care au comandat noul vaccin de la novavax.
      rata mortalitatii la ei va fi de cel putin 10 ori mai mica decat in bormanistan.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by