Rusia a raportat duminică 23.586 de noi cazuri de coronavirus, dintre care 4.012 la Moscova, care intenţionează să redeschidă luni şcolile publice după vacanţa prelungită de Noul An, relatează Reuters.

Testare coronavirusFoto: Robin Utrecht / Shutterstock Editorial / Profimedia

Centrul de criză anti-coronavirus din Rusia a mai confirmat moartea a 481 de persoane în ultimele 24 de ore, astfel că numărul total al deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 65.566.

Moscova a prelungit până pe 21 ianuarie toate restricţiile adoptate pentru a limita răspândirea maladiei COVID-19, cu excepţia unei dispoziţii ce prevede revenirea elevilor în şcoli începând de luni, a anunţat joi primarul Serghei Sobianin.

Rusia, care a lansat luna trecută o campanie de vaccinare voluntară cu vaccinul propriu Sputnik V, a reuşit să evite impunerea unui nou lockdown strict la nivel naţional, aşa cum a procedat în primăvara anului trecut în timpul primului val al pandemiei de coronavirus, optând, în schimb, pentru măsuri bazate pe restricţii locale. (Sursa: Agerpres)