- - verificările efectuate în materiale publice sugerează că despre angajaţi ai companiei Surgisphere sunt doar puţine date ori niciuna, neavând nici pregătire ştiinţifică;
- - pagina de LinkedIn a companiei are mai puţin de 100 de persoane care urmăresc conţinutul, iar săptămâna trecută prezenta şase angajaţi. Miercuri, lista a fost redusă la trei angajaţi;
- - deşi Surgisphere susţine că deţine una dintre cele mai mari baze de date despre spitale din lume, aproape că nu are deloc prezenţă online;
- - până luni, secţiunea de "contacte" a site-ului Surgisphere direcţiona mesajele către o platformă WordPress a unui site de criptomonede, generând dubii asupra posibilităţii spitalelor de a se alătura bazei de date;
- - Sapan Desai figurează în trei procese de malpraxis medical, care nu au legătură cu baza de date a Surgisphere. Desai a catalogat acuzaţiile care i-au fost aduse drept "nefondate";
- - în anul 2008, Desai a lansat o campanie pentru colectarea de fonduri pe site-ul Indiegogo, promovând ceea ce a numit drept "un dispozitiv portabil de amplificare cognitivă de viitoare generaţie care poate ajuta la realizarea a ceea ce nu se credea a fi vreodată posibil"; dispozitivul nu a fost realizat;
- - pagina de Wikipedia a lui Sapan Desai a fost ştearsă după adresarea întrebărilor referitoare la Surgisphere.
Hidroxiclorochina: 3 dintre autorii studiului Lancet se retrag (Lancet)

VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Orban: Cine atacă premierul trebuie să plece acasă /Cîțu: Le aduc aminte colegilor din coaliție că au de făcut o nominalizare pentru Ministerul Sănătății
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România
O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani
Au folosit numele unui spital asiatic "din greseala", firma respectiva are in componenta persoane care nu au legatura cu biostatistica, un scriitor SF, actori pentru filme pentru adulti etc., directorul e un chirurg fara pregatire in biostatistica , dar cu multe procese de malpraxis.
Stirea asta va trece neobservata si prin Main Stream Media. Se prefac ca nu-i ceva important (de genul: arunc-o in pagina 6, sa nu poata zice ca n-am scris).
Imi aduc aminte cum hauleau aici ca omoara oamenii cu hidroxiclorochina. Ca mor cardiacii. Sigur scrie si in prospectul medicamentului ca nu e recomandat pentru cardiaci, iar pe ei ii doare fix in spate de cardiaci, dar tinta era alta...
Era mult mai usor sa intrebe citiva medici romani, incepind cu dr Musta despre acest subiect. Zeci, poate sute de oameni au scapat de virusl chinez cu aceste medicamente. Dar marxistoizii, in ura lor fata de trump, prefera sa moara oameni nevinovati.