​Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, a declarat că pentru scenariul patru al epidemiei de coronavirus COVID-19 se are în vedere ca aceia care sunt afectaţi să nu meargă în izolare dacă au în familie persoane peste 65 de ani, ci să rămână în carantină, propuneri în acest sens fiind făcute către Ministerul de Interne pentru a fi cuprinse într-o viitoare ordonanţă militară.

Nelu TataruFoto: AGERPRES

Scenariul patru se aplică de la un număr mai mare de 2.000 de persoane infectate. Potrivit datelor prezentate de Raed Arafat luni seară în România sunt 2.109 cazuri confirmate.

Măsuri luate în calcul pentru scenariul 4 al epidemiei de coronavirus, potrivit ministrului Sănătății :

  • Testările sunt extinse la tot ce înseamnă persoană instituţionalizată, la tot ce înseamnă personal medical, întâi cel care este contact şi simptomatic, pe urmă şi celălalt personal
  • Vor interveni şi cele 36 de spitale care sunt clasificate ca unităţi de suport şi vor aduce un surplus de 8.000 de paturi
  • Tratarea unor cazuri uşoare şi medii se va face la domiciliu, sub supraveghere medicală, uneori chiar şi a voluntarilor, iar în spital se va face tratamentul pacienţilor cu afecţiuni coronavirus cu manifestări moderat-severe şi critice.
  • Cei care sunt afectaţi nu vor mearge în izolare dacă au în familie persoane peste 65 de ani, ci rămân în carantină

"Avem nişte propuneri pe care le-am făcut la colegii noştri de la Ministerul de Interne ca într-o ordonanţă militară viitoare să putem cuprinde şi acest punct în care să ne protejăm vârstele extreme şi să ne protejăm şi pe cei cu comorbidităţi", a afirmat ministrul Tătaru, într-un interviu difuzat sâmbătă seara de postul Digi24.

El a adăugat că în scenariul patru testările vor fi extinse la "tot ce înseamnă personalul medical".

"Avem un scenaru patru în care testările sunt extinse la tot ce înseamnă persoană instituţionalizată, la tot ce înseamnă personal medical, întâi cel care este contact şi simptomatic, pe urmă şi celălalt personal. Trebuie să ne protejăm personalul medical, trebuie să-l avem pentru acest scenariu patru pe tot valid (...) Suntem deocamdată la o medie de vârstă a pacienţilor de 40-49 de ani. Am văzut că avem mortalitate la persoane peste 65 de ani, dar am văzut şi persoane de 45 sau 49 de ani. Există o patogenitate crescută a acestui virus. Trebuie să ne adaptăm atât noi, ca personal medical, ca minister, prin dotări, prin, eu ştiu, asigurarea a tot ce înseamnă aparatură în acest moment în secţiile de terapie intensivă pentru a putea controla aceste cazuri severe şi critice", a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a arătat că pentru faza patru a epidemiei vor interveni şi cele 36 de spitale care sunt clasificate ca unităţi de suport şi vor aduce un surplus de 8.000 de paturi, pe lângă cele 2.000-2.300 care sunt folosite în faza actuală pentru persoanele confirmate cu coronavirus.

"Ne apropiem, într-adevăr, de scenariul patru, un scenariu care implică tratarea unor cazuri uşoare şi medii la domiciliu, sub supraveghere medicală, uneori chiar şi a voluntarilor, iar în spital tratamentul pacienţilor cu afecţiuni coronavirus manifestări moderat-severe şi critice. Cele moderat-severe se vor afla în secţiile de boli infecţioase, iar cele critice în secţiile de terapie intensivă, sub suport ventilator sau cardiovascular. Avem, tot în scenariul patru, un moment în care personalul medical asimptomatic, dar pozitiv la coronavirus, va rămâne şi va trata pacienţii infectaţi cu coronavirus, care sunt spitalizaţi. Ne gândim la un scenariu patru în care intervin tocmai aceste unităţi de suport. Dacă în acest moment avem o capacitate de 2.000-2.300 de paturi, odată cu intrarea celor 36 de spitale plus specialităţi tip dializă sau alte patologii, care au infecţie coronavirus, vom mai aduce un surplus de 8.000 de paturi", a spus ministrul Tătaru.

Potrivit acestuia, aceste spitale suport vor trebui să aducă pe lângă aportul de paturi şi pe cel de aparatură de terapie intensivă.

"În acest moment avem o listă finalizată, după o analiză completă a DSP-urilor şi a ministerului la aceste unităţi care să aducă un aport o dată de paturi, o dată de terapie intensivă, a doua oară de aparatură de terapie intensivă, fiindcă ce ne interesează în acest moment este să putem susţine cazurile severe şi critice. Mortalitatea vine tocmai de la aceste cazuri. Aparatura este cea care ajută. Oxigenul, s-a văzut şi în Italia şi în Spania, este cel care menţine în viaţă un organism. La fel, comorbidităţile trebuie să le protejăm", a mai spus ministrul Tătaru.

Scenariul patru se va aplica de la un număr mai mare de 2.000 de persoane infectate.