Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Priveste linistit. Reclamele baietilor strategici lucreaza pentru ei

de Miron Damian     Contributors.ro
Luni, 15 octombrie 2012, 10:03 Contributors


Miron Damian
Foto: Contributors.ro

”Dragi cititori, avem pentru Dvs. o ofertă incredibilă: 17 tone de sodă caustică! Transportul este inclus în preț, prin intermediul CFR Marfă”

Cândva, cu mulți ani în urmă, citeam ziarul ”Ziua”, a lui Sorin Roșca Stănescu. Admit cu mare rușine acest lucru. E vorba de perioada în care eram de o naivitate primară, genul naiv-care-nu-știe-cât-e-de-naiv. Îmi amintesc însă că de pe atunci remarcasem un anumit tip de reclame – era greu să le scapi pentru că erau proeminente și nelipsite în ziar. De exemplu, la CFR Marfă. Sau, dacă îmi amintesc bine, la Uzinele Sodice Govora. Ceva părea ciudat la ele, mă gândeam: care să le fie scopul? De ce ar fi interesat orice cititor de faptul că există o uzină care produce substanțe chimice? La ce i-ar folosi CFR Marfă reclama? Există cineva care citește ziarele ca să descopere cel mai avantajos mod în care poate transporta la Dorohoi, de exemplu, echivalentul a 10 vagoane de – …chiar așa, de ce? – pe care le are undeva în debara sau în fundul curții? Recunosc, nu mi-am bătut capul cu asta pe-atunci. (Fisa mi-a picat ceva mai târziu. A început cu o pagină de ziar în care nu mai știu ce club era atacat de parcă ar fi fost o antecameră a iadului – mi sa părut inexplicabilă vehemența și spațiul dedicat unui asemenea subiect minor. V-am spus, eram foarte, foarte naiv. Însă, la câteva zile dupa, același club era descris în termeni elogioși în același ziar. Iar eu am înțeles, în fine, ce fel de afacere are dl Roșca-Stănescu.)

Asta n-a explicat, însă, ce fel de afacere făcea CFR Marfă sau Uzinele Sodice cumpărând reclamă în ”Ziua”, în orice organ mass-media, de fapt. Bunurile pe care le produc, respectiv serviciile pe care le oferă aceste firme nu au nevoie de reclamă de acest gen, sunt la fel ca părțile auto sau serviciile de mentenanță pentru avioane. Nu sunt bunuri sau servicii ”finale”, pentru publicul larg – din care fac parte consumatorii de mass-media. Aceste firme au afacere doar cu alte firme, care nu citesc ziarul. Managerii acestora nu-și aleg furnizorii pe baza faptului că le-au văzut reclama în ziar sau la TV, decât dacă vor să-și ducă afacerea de râpă. Și atunci, cum de nu-și duc afacerea de râpă cele două firme, sau altele asemenea lor? Cum de nu dau faliment, de vreme ce risipesc, se pare, banii pe reclame care nu le ajută afacerii cu absolut nimic? Nu se duc de râpă. Sau, cel puțin, nu din cauza asta. Iar publicitatea plătită mass-media le ajută foarte mult, de fapt. Ciudat?

”Ocazie halucinantă! SC Oltchim îți vinde, legal, praful alb la care ai visat! PVC e inodor, inert, inofensiv și complet inutil – perfect pentru tine și pentru familia ta.”

(…de fapt, pentru ”familia” lor.)

Ca să înțelegeți trebuie să vă explic modelul de afaceri foarte particular al așa-numiților ”băieți deștepți” sau ”sectoare strategice”. La articolul anterior comentasem pripit că pot face o afacere rentabilă dacă furnizorii îmi vând pe datorie. Colegul Momo mi-a atras atenția că greșesc, datoria trebuie trecută la cheltuieli. Are perfectă dreptate, la modul formal. Da, în acte, datoria e pierdere, afectează profitul. Dar dacă în realitate creditorul nu face absolut nimic pentru a o recupera? Păi, dacă nu produce niciun fel de efect, atunci e ca și cum n-ar exista, desigur. Pur și simplu avem o situație în acte și cu totul alta în realitate.

Bun. Definiția unei entități economice, din prisma rolului, ar suna cam așa: o organizație condusă și controlată, direct sau indirect, de proprietari în scopul de a le aduce profit. Mai departe, se presupune că face asta vânzând un produs sau un serviciu clienților. Acestea fiind spuse, aplicăm definiția pentru Oltchim și …nu merge. Nu se potrivește. Adică, statul e proprietar la Oltchim, nu? Or, indiferent cum am defini în mod rezonabil ”statul” pentru acest scop, avem dovezi covârșitoare că nu prea controlează și cu atât mai puțin comandă pe-acolo. Mai mult, unde-i profitul?! De o bună bucată de vreme statul nu face niciun profit, din contră, e cel care plătește, exact ca un… hopa! Ei, da. Acum poate e ceva mai clar. Definiția se potrivește bine, dar nu am potrivit bine actorii. Asta pentru că, din nou, situația din acte e una, situația reală e cu totul alta:

Statul e proprietar la Oltchim doar în acte. În realitate, în relația cu ”combinatul strategic”, statul se comportă la fel ca un client. El plătește, iar alții realizează profit: cei care conduc și controlează combinatul de facto, întocmai ca niște proprietari.

Mai trebuie adăugate două lucruri. Statul e un client atipic, în sensul că dă o mulțime de bani acestor ”băieți strategici” fără să cumpere, de regulă, nimic. Explicația stă în faptul că statul e un client atipic și din alt punct de vedere: dacă unul obișuit decide și plătește din banii proprii, în cazul statului decizia o ia un grup, demnitarii, iar plata o face altul, contribuabilii. Și aici intervine mass-media.

Dacă ați înțeles acest model de afaceri, devine evident că reclama plătită de băieți e foarte deșteaptă și strategică, și n-are nimic neobișnuit. Trebuie doar să lăsăm la o parte ficțiunea din acte cum că Oltchim, de exemplu, ar fi un combinat falimentar în proprietatea statului, și vedem realitatea: e o firmă care produce un profit excelent pe banii acestuia. Oltchim plătește servicii de publicitate trustului Intact FIX din același motiv pentru care orice alt comerciant plătește reclamă în mass-media: ca să determine clientul să cumpere. Oricât de bună ar fi părerea cuiva despre influența trustului familiei Voiculescu, sau oricât de rea ar fi părerea cuiva despre consumatorii produselor lor mediatice, nimeni n-ar crede că există vreun fan Antena 3 sau Jurnalul Național care, văzând reclama după vreo emisiune marca Badea sau după vreun articol semnat Ciutacu, să simtă nevoia urgentă să achiziționeze vaste cantități de policlorură de vinil. Banii de publicitate n-au nimic de a face cu privitorii în calitate de eventuali cumpărători de PVC, ci de votanți, oameni a căror opinie influențează politicienii, care la rândul lor se află la cârma instituțiilor și banilor publici. Publicitatea plătită de Oltchim cumpără influența pe care Trustul INTACT o are asupra principalului lor client, statul. Sunt bani bine investiți.

Nici măcar mijloacele nu-s foarte diferite: opinia ”experților”, la fel ca la orice reclamă la pastă de dinți. În cazul nostru, aceștia explică cum ar face statul o afacere excelentă dacă ar da în continuare bani combinatului, ba pentru repornirea producției, ba pentru piețe nou apărute, ba pentru o rafinărie ceva… Există și reclamă negativă, ce atacă din diverse poziții orice material sau autor care ar argumenta pentru schimbarea relației dintre stat și combinat, atât de profitabilă pentru acesta din urmă. De alte reclame beneficiază proprietarii Oltchim, materiale din care aflăm că toată lumea e vinovată de situația de acolo, mai puțin dnii Roibu și ceilalți din conducere, adevărați profesioniști. Altă publicitate se face într-un mod particular, datorită situației atipice mai sus pomenite. Un atac la demnitarii care se opun afacerii; o promovare a celor care acționează în interesul ei. Și așa mai departe.

”Ți-ai luat tradiționalele calorifere electrice, fără să te uiți la consum? Foarte bine! Energy Holding furnizează clienților, într-un pachet promoțional, curent pentru toate cele 15.286 de radiatoare care se află în casa unui român obișnuit”

După ce contractul Oltchim-INTACT a fost denunțat într-o emisiune B1TV, am văzut pe acest din urmă post o reclamă la ”Energy Holding”. Coincidență? E numele firmei unor vestiți ”băieți deștepți”. Una care are un contract cu Hidroelectrica pentru cumpărarea anuală a 2,5 TWh. Echivalent cu consumul mediu pentru vreo două milioane de gospodării. Poate, cine știe?, au supraestimat publicul B1TV, poate sunt ”băieți proști”. Sau poate nu.

Ca paranteză, ”băieții deștepți” sunt și în acte firme în proprietate privată, în rest situația lor e identică cu cea a ”sectoarelor strategice”, de care de altfel sunt atașați ombilical. Coincidență poate fi și re-apariția mediatică a lui Dan Ioan Popescu cu o critică la adresa urmașului său la portofoliul Economiei – un om politic cu legături și cu ”Energy Holding” și cu semnarea acestor contracte pe spezele Hidroelectrica. Coincidență e că reclama la Energy Holding a apărut, dacă nu mă înșel, și prin 2009, când un ministru al Economiei – dl Videanu – voia declarativ să termine cu contractele astea, și a sfârșit prin a obține de la băieți ”concesii” – adică au micșorat prețul non-serviciului oferit statului – contra prelungirii contractelor până în 2018.

...


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1571 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by