Peste 35.000 de ouă contaminate cu Fipronil de la ferma avicolă din Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, au fost distribuite către o societate din județul Olt pentru a fi comercializate. Autoritățile sanitar-veterinare precizează că în urma controalelor societatea a retras din comerț 6.000 de ouă din lotul contaminat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Direcția Sanitar Veterinară Olt a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă citat de Mediafax, că 36.000 de ouă contaminate cu Fipronil și provenite din județul Teleorman au fost distribuite către o societate din județul Olt.

DSVSA Olt spune că a dispus verificarea societății, iar în urma controlului firma din Olt a început procedura de retragere, fiind retrase de la vânzare 6.000 de ouă, care au fost duse la o unitate de neutralizare, conform procedurilor.

”Menționăm că în cursul anului 2018 toate fermele de găini ouătoare din județul Olt au prelevat probe sub supraveghere sanitară veterinară, în vederea determinării existenței fipronilului, cu rezultate corespunzătoare”, mai spune sursa citată.

În urma unui control făcut în noiembrie la ferma avicolă din Drăgănești Vlașca au fost descoperite peste 4,2 milioane de ouă contaminate cu Fipronil.

Reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor declarau, joi, pentru corespondentul Mediafax, că nu exclud posibilitatea ca ouă contaminate să fi ajuns pe piață, iar cifra pe care ei o consideră certă în acest sens este de 102.480 de ouă contaminate ajunse pe mesele oamenilor.

"Pe 22 noiembrie au prelevat probe, pe 6 decembrie a venit buletinul de analize care a relevat faptul că există Fipronil în ouă. Această fermă nu avea niciun istoric. Și se controlează în cadrul programului toate fermele, dar ordinea lor este dată de o analiză de risc. Istoricul acestei ferme era curat până acum. De asta au și durat mai mult analizele. Au fost 102.480 de ouă contaminate care au ajuns pe piață. Nu avem de unde să știm dacă nu au ajuns pe piață și înainte ouă contaminate", spunea Rareș Hăbescu, purtătorul de cuvânt al ANSVSA.

În prezent, la ferma din Drăgănești Vlașca se derulează o anchetă a celor de la ANSVSA și a celor de la DSVSA Teleorman.

Fipronilul este un insecticid cu spectru larg, interzis în Uniunea Europeană la animale destinate consumului uman, din cauza riscului foarte crescut pentru om de a suferi diverse forme de toxiinfecție alimentară.