Urmatoarele doua saptamani vor fi caracterizate de o vreme in curs de incalzire la nivelul intregii tari, cu temperaturi ce vor atinge in zone din Banat, Crisana si Oltenia chiar si 17-18 grade Celsius, dar pe de alta parte precipitatiile, in special sub forma de ploaie, se vor intoarce in majoritatea regiunilor, atat pe 5 si 6 martie, cat si dupa data de 11 martie, reiese din prognoza Administratiei Nationale de Meteorologie, citata de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

In Banat, in prima saptamana a intervalului de prognoza, tendinta generala de evolutie a vremii se va concretiza printr-un proces de incalzire, ce va determina o crestere a mediei temperaturilor diurne de la 6 - 7 grade in prima zi, pana la aproximativ 17 - 18 grade la final de saptamana. Minimele termice nocturne vor avea o evolutie asemanatoare, fiind in crestere de la -7 grade, la inceputul intervalului, pana la aproximativ 6 grade in jurul datei de 11 martie, cand vremea va deveni deosebit de calda pentru aceasta perioada a anului. In a doua saptamana, regimul termic va avea usoare fluctuatii, astfel incat maximele se vor incadra, in medie regionala, intre 13 si 18 grade, iar minimele vor fi cuprinse, in general, intre 3 si 6 grade. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi relativ ridicata pe tot parcursul intervalului de prognoza, dar intre 6 si 8 martie, precum si in intervalul 11 - 13 martie, acestea se vor semnala pe arii extinse si pot fi mai importante cantitativ.

In Crisana, temperatura aerului va fi in crestere treptata, de la valori medii ale maximelor diurne de 7 grade in prima zi a intervalului de prognoza, pana la 16 grade pe data de 11 martie, interval in care si minimele nocturne vor creste de la -9 pana la 6 - 7 grade. In intervalul 12 - 18 martie se va mentine un fond de vreme calda, cu temperaturi maxime situate, in medie, intre 12 si 18 grade, cu cele mai scazute valori in jurul datei de 13 martie, si cele mai ridicate pe 16 martie. Regimul termic nocturn va fi, de asemenea, in crestere semnificativa in decursul primei saptamani a perioadei de prognoza, cand media regionala a temperaturilor minime, de aproximativ -9 grade la inceput, va atinge 5 - 6 grade pe 11 - 12 martie. In a doua saptamana, minimele nocturne vor avea usoare variatii si se vor situa, in general, intre 2 si 6 grade. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata aproape pe tot parcursul celor doua saptamani ale prognozei, insa pe 6 - 7 martie si, din nou, in intervalul 11 - 13 martie, acestea pot fi mai insemnate cantitativ si se vor semnala pe arii relativ extinse.

In Transilvania, vremea se va incalzi accentuat in prima saptamana a intervalului de prognoza, astfel incat media regionala a temperaturilor maxime va creste de la 5 la 14 grade in acest interval, iar cea a valorilor termice nocturne, de aproximativ -11 grade la inceput, va atinge 0 grade intre 7 si 10 martie, si chiar 3 - 4 grade, pe 11 si 12 martie. In a doua saptamana a intervalului de prognoza se vor resimti usoare variatii termice de la o zi la alta, dar, per ansamblu, maximele diurne se vor situa intre 12 si 16 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse intre 0 si 2 grade, in medie. Pe tot parcursul intervalului de prognoza, probabilitatea pentru precipitatii va fi ridicata, dar in jurul datei de 13 martie acestea se vor semnala pe arii extinse si vor fi mai importante cantitativ.

In Maramures, prima saptamana a intervalului de prognoza va fi caracterizata de temperaturi in crestere treptata, astfel incat vremea va deveni usor mai calda decat in mod normal in aceasta perioada a anului. Valorile termice diurne, de 5 - 6 grade la inceput, vor atinge 10 grade la sfarsit de saptamana, in timp ce minimele nocturne vor fi in crestere, de la -12 pana spre 5 - 6 grade, in acest interval. A doua saptamana va fi caracterizata de usoare variatii termice, dar in general temperaturile maxime se vor situa intre 10 si 15 grade, iar cele minime intre 2 si 4 grade, in medie, cu cele mai ridicate valori in jurul datei de 16 martie si cele mai scazute in zilele de 13 si 14 martie. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata pe tot parcursul intervalului de prognoza, iar pe 6, 7, 11 si 12 martie vor fi posibile cantitati de apa mai insemnate.

In Moldova, vremea rece, geroasa dimineata la inceputul intervalului, va intra intr-un proces de incalzire, urmand ca, in data de 11 martie, mediile maximelor si minimelor sa se situeze peste normele perioadei. Astfel, media maximelor va creste de la 0 la un 1 grad pe 5 martie spre aproximativ 12 grade in zilele de 11 si 12 martie, iar minimele de la -14 grade in prima zi a intervalului spre 3 - 4 grade, in datele de 11 si 12 martie. Ulterior zilei de 12 martie, pana la jumatatea celei de-a doua saptamani, se intrevede o usoara scadere a temperaturilor medii maxime si minime, pentru ca, dupa aceasta data (14 martie) si pana spre sfarsitul intervalului, tendinta acestora sa fie de crestere usoara de la o zi la alta. Astfel, maximele vor scadea de la valori medii de 12 grade spre 10 - 11 grade in 14 martie, apoi vor creste spre 13 - 14 grade in data de 18 martie. Media minimelor va scadea de la valori de 3 - 4 grade, la inceputul celei de-a doua saptamani, spre valori in jurul a 1 grad in data de 15 martie, apoi vor creste spre valori in jurul a 3 grade, in 18 martie. Probabilitatea pentru precipitatii va fi ridicata pe 6 martie, apoi in perioada 11 - 15 martie.

In Dobrogea, vremea va intra intr-un proces de incalzire. Maximele termice vor creste de la valori medii de doua grade in prima zi a intervalului spre 12 - 13 grade in data de 12 martie. Ulterior, in perioada 13 - 15 martie, media temperaturilor diurne va cobori usor spre valori in jurul a 10 grade, apoi va creste din nou spre 12 - 13 grade, pe 18 martie. Evolutia temperaturilor minime va fi similara cu a valorilor maxime, iar media temperaturilor nocturne va creste de la -7 grade, in data de 5 martie, spre valori in jurul a 6 grade in zilele de 12 si 13 martie, apoi va cobori spre 3 - 4 grade in data de 15 martie, pentru ca ulterior sa creasca din nou spre 6 grade, la sfarsitul intervalului. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata in zilele de 6 si 8 martie si, ulterior, in intervalul 11 - 14 martie.

In Muntenia, in prima saptamana a intervalului de prognoza, procesul de incalzire a vremii va determina inregistrarea unor temperaturi medii mai ridicate decat cele normale. Astfel, media maximelor va creste de la valori de 3 grade in primele zile, spre 15 - 16 grade in zilele de 11 si 12 martie, iar cea a minimelor de la valori medii cuprinse intre -8 si -7 grade, in data de 5 martie, spre aproximativ 5 grade, in data de 12 martie, cand vremea va deveni deosebit de calda pentru aceasta perioada a anului. A doua saptamana debuteaza cu o scadere usoara a temperaturilor maxime spre medii de 12 grade, pe 14 martie, respectiv o scadere spre aproximativ 3 grade a valorilor medii nocturne, la aceeasi data. Ulterior, pana pe 18 martie, vremea se va incalzi din nou, astfel incat maximele vor creste iar spre valori medii de 15 - 16 grade, in timp ce minimele vor ajunge la 4 grade. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata in intervalul 5 - 8 martie si, din nou, in intervalul 11 - 15 martie.

In Oltenia, in intervalul 5 - 12 martie, vremea se va incalzi de la o zi la alta, devenind calda pentru aceasta perioada a anului. Maximele vor creste, in medie regionala, de la valori de 2 - 3 grade in primele zile, spre 16 - 17 grade, in data de 12 martie, iar temperaturile minime, de la -5 grade la inceput, vor atinge 5 - 6 grade la sfarsitul primei saptamani de prognoza. In perioada 13 - 15 martie, vremea se va raci usor, media maximelor situandu-se in jurul a 14 grade, iar cea a minimelor coborand spre 3 grade. Intre 16 si 18 martie, valorile termice vor creste din nou si vor caracteriza o vreme calda pentru aceasta perioada, urmand a se situa in jurul a 17 grade ziua si 4 grade noaptea, in medie. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata in perioada 5 - 9 martie, apoi intre 11 - 14 martie.

La munte, pe tot parcursul celor doua saptamani de prognoza, regimul termic va avea o evolutie caracterizata prin usoare variatii de temperatura, tendinta generala fiind insa de incalzire a vremii. Astfel, valorile maxime diurne se vor situa, in general, intre 1 si 7 grade, cu cele mai reci zile pe 5, 6, 8, 9, 13 si 14 martie, respectiv cele mai calde pe 11 martie si, din nou, in intervalul 15 - 18 martie. Temperaturile nocturne vor avea aceeasi tendinta de evolutie, urmand a se situa, in medie, intre -4 si 0 grade, cu exceptia primei nopti din interval, cand inca va fi ger, iar media regionala se va situa in jurul valorii de -9 grade. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata pe tot parcursul intervalului de prognoza, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse si pot fi mai importante cantitativ in jurul datei de 6 martie si, din nou, in intervalul 11 - 13 martie.