Iubitorii sportului din Romania au primit, joi seara, o veste ce a cazut ca un trasnet: lotul de elita al gimnasticii feminine romanesti, care a adus atatea servicii de imagine Romaniei, a fost desfiintat! Hotararea, luata in cadrul Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Gimnastica, a fost pusa pe seama faptului ca Alexandra Eremia, Florea Leonida, Monica Rosu, Catalina Ponor, Dana Sofronie

si Andreea Munteanu au un surplus de greutate care nu le permite sa se antreneze in vederea campionatelor europene. In consecinta, primele patru sportive au fost trimise sa se pregateasca la cluburi, iar ultimele doua au fost directionate spre Deva.

Aceste decizii au uimit opinia publica din intreaga lume, "fetele noastre de aur", asa cum erau numite in urma cu mai putin de jumatate de an, reactionand cu promptitudine.

"Nu o sa accept niciodata sa ma pregatesc la Deva, fara Octavian Belu si Mariana Bitang! Mai bine ma retrag!", a declarat Dana Sofronie, completata de Monica Rosu, dubla campioana olimpica de la Atena: "Ma gandesc sa ma retrag. Oricum, in actualele conditii, gimnastica romaneasca nu poate sa mai aiba performante".

Spre deosebire de cele doua colege ale sale, tripla campioana olimpica Catalina Ponor nu se gandeste la retragere, dar este de parere ca a trimite o gimnasta de elita sa se antreze la club echivaleaza cu a-i compromite cariera.

In timp ce oficialii federali sustin cu incapatanare ca fetele aveau cu 5-8 kilograme peste greutatea adminsa, nu putem sa nu ne intrebam de ce nu au gasit acestia un program adecvat de pregatire pentru gimnaste? Pentru ce sunt ei acolo, doar ca sa adune laudele de pe urma muncii sportivelor? Mircea Apolzan, directorul tehnic al FRG, incearca o justificare, declarand ca gimnastele nu si-au dorit

sa participe la europene. Romania a mai cunoscut o situatie similara la Campionatele Europene din 2002, de la Patras (Grecia), cand a fost lipsita de prezenta Andreei Raducan, impiedicata sa participe din cauza greutatii prea mari.

Bitang isi neaga implicarea

Mariana Bitang, antrenoarea lotului feminin de gimnastica, neaga faptul ca ea ar fi insistat, pe langa membrii Comitetului Executiv, ca lotul de elita sa fie dizolvat. "Nu stiu cine urmareste sa bage astfel de strambe. Nu am cerut ca gimnastele sa fie trimise la cluburi, ci, din contra, am cerut sa li se mai dea o sansa", a declarat Bitang.

Octavian Morariu se opune

"Este inacceptabil cum s-a procedat! Nimeni nu ne-a anuntat despre luarea acestei decizii. Am aflat, astazi (n.r., ieri), din ziare. O sa intervin personal pentru rezolvarea acestei situatii", a declarat Octavian Morariu, presedintele COSR. Astfel, nu este exclus ca hotararea luata in cadrul Comitetului Executiv al FRG sa fie pusa in discutie intr-una din zilele urmatoare.

Mai mult, poate va fi pusa sub semnul intrebarii chiar utilitatea asa-zisei conduceri a federatiei, cu anacronicul presedinte Vieru in capul listei!

Victor Partan, Gardianul - 19 martie 2005