Aflat de cateva luni intr-o forma de zile mari, presedintele tarii, dl Ion Iliescu, a mai emanat o cugetare: «... cu sovieticii, inainte se lucra mai bine», se intelege, in comparatie cu astia care conduc Rusia acum.

Are dreptate domnu’ Iliescu. Pe vremea comunismului (ce vremuri!), cine a lucrat cu sovieticii a ramas cu amintiri de nesters. Sa-l luam de exemplu pe Alexander Dubcek, parintele Primaverii de la Praga, inventatorul comunismului «cu fata umana». Dupa ce tancurile sovietice au invadat Cehoslovacia, in august 1968, Dubcek a fost luat pe sus si dus la Moscova.

Acolo, el a avut discutii fructuoase cu Leonid Brejnev, liderul de atunci al PCUS. Pentru ca negocierile sa decurga «intr-o atmosfera calda, tovaraseasca», rusii i-au proptit si un pistol in tampla inaltului oaspete cehoslovac.

Intre timp, Jan Pallah, un student care nu voia sa accepte binele si fericirea aduse de invadatori, isi dadea foc, iar trupele rusesti bateau pas de defilare in centrul istoric al Pragai.

Si cu predecesorul lui Brejnev «s-a lucrat bine». Nikita Hrusciov este si acum pomenit de mama in Ungaria pentru inabusirea Revolutiei din 1956. Atunci, Kremlinul s-a tamponat cu Imre Nagy. Acesta habar nu avea ca rusii nu accepta decat revolutiile regizate de ei. Sa amintim aici ca Imre Nagy a profitat din plin de traditionala noastra ospitalitate.

Nevoit sa fuga din Ungaria din pricina rafalelor trase de soldatii rusi cu frateasca generozitate, Nagy a apelat la romani. Noi l-am gazduit, i-am promis ajutor si, cand sa zica si el «Bogdaproste!», l-am facut pachet si l-am trimis la Moscova. Ca niste gazde primitoare si de caracter, i-am asigurat gratuit musafirului transportul si lanturile aferente.

Si raposatul ’nea Nicu a lucrat bine cu rusii. De altfel, bunele relatii pe care Nicolae Ceausescu le-a avut cu Kremlinul au atins apogeul in ziua de 25 decembrie 1989. Atunci, Moscova a acceptat tacit ca ’nea Nicu si «blanda lui tovarasa de viata» sa traga-n piept aer tare si fierbinte de calibru 7,62.

Pe vremuri, pe strazile Bucurestiului se putea auzi, in anumite imprejurari, o lozinca: «Cine-a stat cinci ani la rusi nu poate gandi ca Bush». Fals! Poate gandi ca Bush, daca interesul o impune. In restul timpului apar niste puseuri nostalgice care se manifesta si prin cugetari de genul celei de care ne-am ocupat. Noua, prostimii, astfel de panseuri ne sunt utile.

Ele ne atrag atentia unde se poate ajunge daca citim cartea de istorie cu ochelari nepotriviti vremurilor in care traim.