Si profesorii din preuniversitar au hotarit sa boicoteze deschiderea noului an scolar

In prima zi de scoala, elevii ar putea sta linistiti acasa. Profesorii lor nu vor fi prezenti, se pare, la deschiderea anului scolar. Ieri, dascalii din invatamintul preuniversitar afiliati la Federatia “Spiru Haret” au decis sa nu accepte oferta de majorare a salariilor propusa de guvern.

In timp ce profesorii universitari sau preuniversitari spun ca declanseaza greva genreala, guvernantii incearca sa-i convinga doar prin vorbe sa renunte la proteste.

Dupa ce, luni, cadrele didactice din invatamintul universitar au decis sa nu inceapa cursurile pe 1 octombrie, ieri a venit rindul dascalilor din scoli si licee. “Ceea ce ne ofera guvernul este doar respectarea legii, nu ne da nimic in plus. Noi nu negociem respectarea legii cu guvernul. Ei trebuie sa faca o alta oferta.

Noi am hotarit: pe 15 septembrie nu vom fi la scoala”, ne-a declarat Marius Nistor, presedintele Federatiei “Spiru Haret”.

In cazul in care cei patru ministri desemnati de premierul Adrian Nastase sa negocieze cu profesorii nu vor veni cu o oferta concreta, acestia vor intra in greva generala. Saptamina trecuta, guvernantii au propus dascalilor o marire a salariilor cu sume cuprinse intre 500.000 de lei, pentru debutanti, si 2.000.000 de lei, pentru cei cu vechime si grade didactice.

Profesorii spun insa ca, daca legea salarizarii si statutul cadrului didactic s-ar respecta, aceste sume ar trebui sa le fie platite de drept. In plus, guvernantii ar trebui sa propuna mariri reale, nu doar respectarea legilor.

Gradinitele nu fac greva

Daca micutii care intra in aceasta toamna in clasa I nu vor avea parte de prima zi de scoala, copiii mai mici se vor bucura de prima zi de gradinita. “Si educatoarele sint in federatiile noastre sindicale, dar ele vor merge la munca pe 15 septembrie, copiii sint prea mici pentru a avea de suferit”, mai spune Marius Nistor.

Vineri, toate federatiile sindicale din invatamint vor hotari de comun acord calendarul actiunilor de protest.

Bogdan Niculescu-Duvaz, ministrul delegat pentru relatia cu sindicatele, sustine ca oferta facuta de guvern este ultima. “Ei cer mai mult decit putem da. Ne vom intilni miercuri, dar nu va mai fi o alta oferta. Vom incerca sa-i convingem ca nu se poate”, spune Duvaz.