Noua Comisie Europeana, condusa de portughezul Jose Manuel Durao Barroso, a obtinut investitura Parlamentului European la capatul unei crize de trei saptamani fara precedent in istoria Uniunii Europene.

Parlamentul European, reunit in plen la Strasbourg, a votat cu o larga majoritate (449 de voturi pentru, 149 impotriva si 82 de abtineri) in favoarea echipei remaniate propuse de Barroso, care a renuntat la "marul discordiei", italianul Rocco Buttiglione.

In locul acestuia in functia de comisar pentru Libertati, Justitie si Afaceri Interne a fost numit si aprobat fostul ministru italian de Externe, Franco Frattini.

"Sagetile otravite" ale parlamentarilor europeni socialisti, comunisti si ecologisti din timpul audierilor lui Frattini in fata celor doua comisii de specialitate ale Parlamentului European au dovedit ca Buttiglione a provocat ostilitate nu doar prin remarcele sale referitoare la homosexualitate si la conditia femeii, ci si prin faptul ca face parte din echipa premierului Silvio Berlusconi.

Frattini si-a utilizat la maximum calitatile de diplomat pentru a reusi sa-i convinga pe parlamentarii europeni ca are suficienta independenta si poate fi obiectiv in raporturile cu guvernul sau national, fara a-l incrimina pe premierul italian, asa cum il fortau intrebarile si remarcele unor europarlamentari socialisti si comunisti.

Situatia dificila in care au fost pusi, la audieri, unii dintre cei propusi pentru functia de comisar european l-a facut pe Barroso sa glumeasca, intrebandu-se "cate dintre guvernele noastre nationale ar primi investitura daca toti membrii lor ar fi audiati".

Renuntarea la Buttiglione nu este singura schimbare operata in echipa retrasa la 27 octombrie. Letonul Andris Piebegals a inlocuit-o in functia de comisar pentru Energie pe conationala sa, Ingrida Udre, contestata pentru legaturile sale cu fostul KGB, iar ungurul Laszlo Kovacs a fost mutat de la Energie la Fisc.

Barroso a mentinut-o insa in functia de comisar pentru Concurenta pe olandeza Noelie Kroes, contestata pentru cariera sa in cadrul unor mari companii multinationale.

Legislativul european a profitat de aceasta criza, impunand o rezolutie prin care presedintele Comisiei Europene este obligat sa ceara demisia unui comisar contestat de Parlamentul European sau sa justifice in fata acestui for refuzul de a renunta la respectivul comisar. Pana acum, Parlamentul European nu putea sa demita Comisia Europeana decat in ansamblul sau, in urma unei motiuni de cenzura.