Intr-o buna zi, cineva intra in biroul tau si iti ofera un salariu de 15.000 euro, masina cu sofer personal la scara si un post de director intr-o mare companie. Tocmai ai facut cunostinta cu varianta moderna a "vinatorului de capete" sau, mai exact, cu un "headhunter".

Oamenii de afaceri romani incep sa invete incet-incet ca profiturile mari se obtin mai repede atunci cind lucrezi cu oameni potriviti la locul potrivit. Dar cind vine vorba de astfel de profesionisti, problema este mai intii sa-i descoperi. Nu ii vei gasi niciodata la oficiul fortelor de munca si nici prin anunturi la mica publicitate, pentru ca oamenii de acest fel sunt rareori someri.

Cel mai la indemina este sa arunci o privire in ograda concurentei, sa-i depistezi pe cei mai buni si sa-i atragi in firma ta, ceea ce nu-i in nici un caz un lucru usor. Exista oameni pregatiti special pentru a duce la bun sfirsit aceasta dificila misiune.

Ei se numesc „headhunteri“ (vinatori de capete), iar treaba lor este sa-i caute si sa-i vineze pe cei mai buni profesionisti din toate domeniile.

Vinat de calitate, preturi pe masura

In Romania exista, deocamdata, doar doua companii care ofera exclusiv servicii de headhunting. In rest, exista si alte citeva firme de resurse umane care se ocupa cu recrutarea de personal la modul general dar cocheteaza mai mult sau mai putin si cu „vinatoarea de capete“. „La noi exista o piata mica pentru headhunting si asta din doua motive.

Mai intii, tarifele percepute de o firma care face head-hunting sunt destul de mari, pornesc de la 10.000 de euro si pot sa ajunga si la 50.000 de euro atunci cind este vorba de o pozitie foarte inalta intr-o mare companie.

In al doilea rind, pentru astfel de servicii, angajatorii prefera sa se adreseze companiilor de resurse umane cunoscute, prezente de multi ani pe piata si cu o experienta vasta.

Daca vrei sa intri in head-hunting cu o firma abia infiintata, risti sa nu ai nici un client“, ne-a declarat George Butunoiu, managing partner la Alexander Hughes, una din cele doua companii romanesti axate pe head-hunting.

Chiar daca majoritatea angajatorilor isi doresc, in principiu, sa lucreze cu specialisti de prima mina, foarte putini isi permit sa plateasca zeci de mii de euro unui head-hunter capabil sa ii gaseasca si sa-i rapeasca de la companiile rivale. „Clientii nostri, in proportie de 99%, sunt companiile multinationale, obisnuite cu aceasta forma de recrutare.

Restul de 1% sint firme romanesti, putinele care isi permit un head-hunter“, a precizat Butunoiu.

Arma potrivita la tinta nimerita

Arsenalul head-hunter-ului este variat, iar pentru fiecare „vinat“ exista o arma potrivita. In functie de situatie si de cerintele clientului, el incearca sa-l atraga pe candidat cu un salariu mai mare, cu o pozitie mai buna oferita in cadrul firmei (inclusiv toate avantajele care decurg de aici), cu o fisa a postului mai atractiva sau cu toate la un loc.

Procedura de evaluare este una complexa si se ia in calcul nu numai profesionalismul celui vizat, dar si rezistenta la stres, capacitatea de a se adapta la noi conditii de lucru sau modul in care relationeaza cu ceilalti.

Tot procesul se desfasoara in secret, pentru ca „vinatul“ nu doreste sa-si pericliteze in nici un fel pozitia pe care o ocupa la acel moment inainte de a sti daca vrea sau nu sa o paraseasca pentru alta mai atractiva.

Head-hunting-ul nu este o forma de recrutare rapida, procedura dureaza de regula cel putin o luna, dar se poate intinde si pe mai mult de un an, pentru ca cei vizati ocupa functii inalte pe care nu le pot abandona foarte usor. Unii dintre ei sint tinuti in loc de preaviz, care poate dura si sase luni. Aici, totul depinde de rabdarea celui care doreste sa-l angajeze.

Head-hunter-ul nu crede in pile

In ultima vreme mai multe companii de resurse umane, indiferent de locul pe care il ocupa pe piata, au inceput sa includa in oferta lor de servicii si head-hunting-ul. Un fost inginer de aeronave din Brasov, Zorin Ivan, si-a infiintat o astfel de firma in 1999 si a botezat-o chiar „Head-Hunting Ltd.“. „Dupa 1990 m-am gindit ca vreau sa fac si altceva decit avioane sau elicoptere.

Voiam sa construiesc ceva pornind de la zero iar aceasta a fost una din idei. Ne ocupam de toate formele de recrutare de personal, inclusiv head-hunting, procedura prin care am reusit sa plasam cam 50 de persoane pina in prezent“, ne-a declarat Zorin Ivan.

Acesta este de parere ca nu numai lipsa de bani impiedica firmele romanesti sa se adreseze head-hunterilor ci si mentalitatea patronului roman, obisnuit cu nepotismele si sistemul de pile si relatii.

„Nu au ajuns inca sa inteleaga ceea ce multinationalele stiu deja, anume ca oamenii deosebiti, angajati printr-un headhunter, sint cei care aduc profituri foarte mari“, este de parere managerul companiei „Head Hunting Ltd.“.

Angajarea prin concurs e pentru mediocri

Institutiile publice din Occident sint constiente de avantajele head-hunting-ului si nu neglijeaza deloc aceasta metoda de a-si creste eficienta. Lucrurile stau exact invers in Romania, unde vinatoarea de creiere este inaccesibila sectorului de stat in primul rind din cauza legislatiei restrictive.

La noi, pentru orice post vacant dintr-o institutie publica este obligatoriu sa se organizeze un concurs. Desi aceasta metoda este buna in aparenta pentru ca are la baza ideea „fie ca cel mai bun sa cistige“, ea nu se poate aplica la orice nivel si mai ales la cel mai inalt nivel. In orice domeniu, profesionistii cu adevarat buni nu duc lipsa de oferte, sunt oameni ocupati si cistiga multi bani.

Nu-i intereseaza sa se supuna la teste, sa fie examinati si evaluati de persoane care, oricum, au o pregatire mai slaba decit ei. „Am primit de curind si o solicitare din sectorul de stat, o agentie guvernamentala care avea nevoie de citiva specialisti si nu reuseau sa-i gaseasca nicaieri.

A fost necesara o derogare de la lege, pentru ca au vazut ca, dupa sase luni in care au tot dat anunt la ziar, nu s-a prezentat nici macar un candidat la concurs. A fost o surpriza placuta pentru ca in institutiile publice, toata lumea incearca sa-si plaseze mai intii rudele si prietenii“, ne-a spus reprezentantul Alexander Hughes, George Butunoiu.

Acesta este de parere ca legislatia ar trebui nuantata putin, astfel incit pentru functiile importante din sistemul public sa fie permise si altfel de forme de recrutare.