Problema permiselor de munca pentru fotbalistii straini capata aspecte hilare la Iasi. Pentru a-l angaja legal pe Bogdanovici, Politehnica a trebuit sa demonstreze ca nu exista nici un fotbalist-somer in localitate, sa dea un anunt in ziar si sa aduca diploma de bacalaureat a jucatorului sirb.

Disputa dintre Oficiul pentru Migrarea Fortei de Munca Iasi (OMFM) si gruparea Politehnica, pentru obtinerea permisului de munca al fotbalistului sirb Milos Bogdanovici a ajuns in instanta, la Judecatoria Iasi.

In urma cu o luna, directorul economic al gruparii iesene, Neculai Ciulu, declara ca „in momentul in care clubul nostru l-a transferat pe Milos Bogdanovici, acesta nu a putut primi aviz de munca si nici permis de munca din cauza birocratiei. Potrivit normelor legale, noi trebuia sa trimitem o adresa la AJOFM prin care sa anuntam ca FC Politehnica are un post liber de fotbalist.

In conditiile in care nu este in Iasi nici un fotbalist somer, abia atunci el putea primi avizul de munca, permisul de munca si viza de sedere in Romania. Daca exista un fotbalist somer, atunci trebuia organizat concurs“, a spus Ciulu.

La primul termen de judecata, OMFM a solicitat aminarea dosarului, deoarece nu au fost respectate conditiile de citare, fapt cu care judecatorii au fost de acord. O conditie a eliberarii permisului de munca pentru jucatorul sirb, impusa de OMFM, a fost ca reprezentantii clubului iesean sa prezinte o copie legalizata si tradusa dupa diploma de Bacalaureat a lui Bogdanovici.

Reprezentantii gruparii Poli Iasi au considerat ca nu era necesar acest act, deoarece in exercitarea meseriei de fotbalist nu prezentau importanta studiile jucatorului, ci doar legitimatia emisa de Liga Profesionista de Fotbal.

Ulterior, in urma unui control efectuat de inspectorii OMFM, in luna octombrie a anului trecut, clubul iesean a fost amendat cu suma de 50 de milioane de lei pentru angajarea jucatorului Milos Bogdanovici ca fotbalist profesionist, fara a avea permis de munca. Presedintele gruparii iesene, Marius Stan, a facut o plingere privind procesul verbal de contraventie, cazul ajungind in instanta.

Stan a solicitat exonerarea de la plata acestei sume si inlocuirea amenzii cu un avertisment, deoarece oficialii de la Poli au facut totul pentru a fi in legalitate.