In urma cu doua saptamani, cand premierul Calin Popescu Tariceanu s-a rastit la FMI spunand ca "nu este problema FMI sa ne dea sfaturi ce programe sa punem in aplicare", am incercat sa aflu ce poate sta in spatele acestei inutile umflari a muschilor. Explicatia pe care am primit-o de la un inalt oficial guvernamental a fost de-a dreptul stupefianta.

Cica a vorbit presedintele Basescu cu presedintele Bush si s-a plans ca are probleme cu FMI-ul intr-un moment in care coalitia la Putere se bucura de toata sustinerea populatiei. Iar presedintele SUA i-a spus ca "vorbeste el cu FMI", asigurandu-l de tot sprijinul lui. Consecinta - presedintele a lansat catre guvern un mesaj care, in limbaj popular, ar suna "cap in gura la FMI".

Dupa socul initial provocat de un astfel de raspuns, indiferent daca crezi sau nu ca este adevarat, iti dai seama ca in spatele lui se ascunde aceeasi iresponsabilitate cu care toate guvernele de pana acum au tratat relatia cu FMI.

Fiecare dintre noi isi aduce aminte ca orice plecare a reprezentantilor FMI din ultimii 15 ani era insotita de anunturi incendiare: urmeaza cresteri de preturi, disponibilizari masive, limitari de salarii la companiile de stat cu pierderi si la bugetari, lichidarea societatilor ineficiente.

Dupa care, ministrii responsabili cu punerea in practica a acordurilor, pe care nici macar nu se uscase cerneala, se puneau pe treaba. Dar nu pentru a pune in practica ceea ce convenisera, ci pentru a gasi modalitati cat mai dibace prin care sa pacaleasca oficialii de la Washington.

S-a ajuns pana la faza incredibila ca disponibilizarile din sectorul energetic sa se faca prin externalizarea unor activitati. Astfel, pe hartie o societate avea mai putini angajati, dar acestia, sub un alt nume, primeau tot bani de la buget pentru o munca la fel de ineficienta.

Jocul de-a furatul caciula a facut ca, in ultimii 15 ani, acordurile incheiate de guvernele de la Bucuresti cu Fondul sa para trase la indigo, fiind mai mult o rostogolire, de la un document la altul, a acelorasi masuri, niciodata duse pana la capat. Totusi, in negocierile de saptamana trecuta, au aparut elemente noi.

Pe langa majorarile de tarife la energie si gaze, cresterea accizelor la carburanti, tutun si alcool, pe langa limitarile salariale cu care ne-am obisnuit deja, Fondul a lasat cu limba de plecare si introducerea unor noi taxe si impozite.

Este vorba de cresterea de zece ori a impozitelor pe castigurile din dobanzi si pe tranzactiile cu actiuni si alte titluri de valoare, dar si cresterea impozitelor pe tranzactiile speculative cu case si terenuri.

Solicitarea majorarii peste noapte a acestora, in conditiile in care presupune si modificarea la limita legalitatii a Codului Fiscal, arata ingrijorarea specialistilor de la FMI ca actualul guvern ar putea sa scape de sub control situatia din ce in ce mai precara in care se afla din punct de vedere financiar economia romaneasca.

Desi s-a spus ca, pentru acest supliment de strans cureaua, de vina este introducerea cotei unice, principala problema este acumularea exploziva a efectelor deciziilor politice electorale nu numai ale guvernului Nastase, ci ale tuturor guvernelor de pana acum, fie ca au avut culoarea PDSR, Conventiei Democrate, a PSD sau a Aliantei D.A.

Pentru ca pe nimeni nu a interesat restructurarea si eficienta economiei romanesti, s-a ajuns ca acum cam tot ce cumparam sa fie din import. Asa a aparut un deficit comercial si de cont curent la care expertii FMI se uita si le ies ochii din cap cautand niste surse de bani din care sa le acopere. La fel cand e vorba de deficitul bugetar.

In stanga au veniturile, unde se incaseaza doar de la disciplinatii pensionari si din salariile si veniturile a putin mai mult de jumatate din firmele care functioneaza in tara asta, restul alimentand economia subterana.

In dreapta, cheltuielile - un aparat de stat supradimensionat, care consuma imens pe langa cat produce, jaful pe bani publici realizat organizat, pe baza de contracte, companiile de stat care produc pierderi, dar cresc intr-o veselie salariile.

In fata acestui scenariu pe care il tot rasfoieste de ani buni, normal ca FMI-ul a acumulat o mare cantitate de neincredere si ne cere acum sa nu cheltuim mai mult decat incasam. Neincredere alimentata si de atitudinea actualului guvern.

In timp ce introducerea cotei unice si recalcularea pensiilor au fost bifate rapid, elaborarea legilor privind reducerea evaziunii fiscale si a indisciplinei financiare se lasa asteptata. Primul termen-limita a fost 15 ianuarie, apoi 1 februarie, fiind mutat acum la inceputul lui martie.

"Legea care trebuia sa il duca pe evazionist exact acolo unde ii e locul nu a aparut", se lamenteaza critic presedintele Basescu. Dar cine opreste Guvernul sa puna mana pe evazionist chiar acum? Exista Garda Financiara, exista Fiscul, exista Inspectia Muncii pentru cei care platesc la negru.

De ce fel de stimulente au nevoie ca sa aplice legea? De ce Fiscul se ocupa doar cu actualizarea listelor cu marii datornici, care au ramas doar suculente subiecte de presa? Sau guvernul Tariceanu a fost "prea ocupat cu instalarea", respectiv cu schimbarea de secretari de stat, directori si directorasi pe criterii politice, ca sa-si mai faca timp si pentru functionarea acestor institutii?

Acumularea acestor probleme a facut ca ultima plecare a FMI sa lase in urma decizii care au adus multe injuraturi pe buzele romanilor. Directionate abil de guvernanti catre "dusmanul poporului", FMI de la Washington.

Numai ca, de fiecare data cand da vina pe FMI, guvernul incearca de fapt sa isi ascunda propria incapacitate de a-si asuma responsabilitatea pe care o are atat in fata celor care l-au votat, cat si a celor care nu l-au votat. Iar de FMI se poate scapa usor. Este nevoie de un singur guvern care sa puna in practica ceea ce s-a stabilit in acordul cu Fondul.

Dupa aceea, expertii FMI vor veni in Romania exclusiv din motive turistice, eventual pentru a mai incerca partia de schi de la Predeal.