In economie se petrec lucruri pe care producatorii nostri nu le-au anticipat nici in visele lor cele mai urate. Liberalizarea completa a economiei si trecerea la materializarea angajamentelor asumate de Romania in cursul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana obliga pe cei care produc atat pentru piata interna, cat si pentru cea externa sa inceapa o autentica restructurare.

Pana acum, un asemenea proces a fost mai mult simulat. De cate ori se punea problema restructurarii unei intreprinderi cu pierderi, de atatea ori conducerea societatii in cauza scotea din sertar un program de reabilitare pe care insa, in scurt timp, il baga la loc.

De ce? "Ne-am restructura si am deveni performanti, dar nu avem bani", raspundeau invariabil intreprinzatorii nostri, care lasau impresia ca au dat uitarii un vechi proverb romanesc: "Ai grija ce iti doresti, pentru ca s-ar putea implini." Si chiar asa s-a intamplat. De cativa ani, in Romania intra tot mai multa valuta.

Euro sau dolarii proveniti, fie de la investitorii straini, fie de la capsunarii romani, sunt transformati in lei, care baltesc insa pe piata, deoarece economia nu are capacitatea sa-i absoarba. Iar motivul este simplu: intreprinderilor romanesti nu le-au lipsit atat banii, cat managementul performant si disciplina financiara.

Cum s-ar putea invoca lipsa banilor intr-o tara, cum este Romania, in care poti sa consumi, dar sa nu platesti sau sa folosesti impozitele si taxele care trebuie date statului in alte scopuri? Multe intreprinderi romanesti au continuat, dupa 1989, sa functioneze si chiar sa faca profit nu prin reducerea costurilor de productie, nici prin imbunatatirea calitatii produselor sau prin alte mijloace

care ar fi sporit eficienta lor, ci prin specularea unor politici economice, care n-au facut altceva decat au blocat reforma structurala si au favorizat coruptia.

Ce interes ar avea o intreprindere sa se restructureze pentru a deveni competitiva atat timp cat ineficienta ei este acoperita prin subventii si ajutoare de stat, prin facilitati fiscale si preturi artificiale? Un astfel de mod de a exista si de a face profit s-a extins, din pacate, de la intreprinderile de stat la cele private, care au devenit chiar mai "performante" decat societatile din

prima categorie. De altfel, in Romania nu exista o competitie intre societatile privatizate cu investitori autohtoni. Deoarece acestia sunt preocupati mai degraba sa smulga halci cat mai mari din impresionantul capital social detinut inca de stat decat sa devina competitivi. Rafo Onesti nu mai este o intreprindere de stat, ci una privata.

Dar, gratie complicilor politici, noul sau statut nu a impiedicat-o sa ia gratis titei de la Petrom, care era societate de stat. Cand compania Petrom a fost privatizata, investitorul austriac, OMV, nu a preluat si datoriile Rafo, care vor fi insa suportate de contribuabilii romani, saraciti tot mai mult de o coruptie endemica.

Cu sau fara voia guvernantilor, mediul de afaceri din Romania se va schimba cu desavarsire. Aplicarea normelor europene - care presupun, intre altele, eliminarea subventiilor de supravietuire, a scutirilor sau reducerilor de datorii si penalitati - constrange statul sa se retraga din economie in favoarea mecanismelor pietei, care faciliteaza performanta.

Putine intreprinderi romanesti au insa capacitatea de a face fata presiunilor competitiei dintr-o economie deschisa. Iar cauza nu este cursul de schimb, cum incearca sa ne convinga unii producatori.

Ce-ar trebui sa faca Banca Nationala acum cand intrari masive de valuta scumpesc leul? Sa interzica strainilor sa investeasca in Romania sau romanilor care lucreaza in alte tari sa trimita bani acasa? A protestat vreun producator cand leul se deprecia intr-o veselie si in magazine asistam la un ametitor vals al preturilor? Cum sa faca asa ceva cand inflatia rezultata din deprecierea monetara ii

reducea datoriile, iar din preschimbarea valutei aduse din strainatate obtinea mai multi lei. S-a castigat enorm de pe urma diferitelor facilitati acordate producatorilor romani, care insa au folosit profitul mai mult pentru consum decat pentru investitii in cresterea productivitatii muncii.

Ziarele straine fac adesea referire la faptul ca oamenii de afaceri romani intai isi cumpara vile si limuzine de lux si apoi investesc in productie. Actuala situatie din economia romaneasca readuce in memorie o celebra anecdota de la inceputul anilor '60.

Conducerea "fabricii de filme" de la Buftea, care doar ce se modernizase cu masini si instalatii de ultima ora importate din Germania, l-a invitat pe marele Arghezi sa o viziteze. La sfarsitul plimbarii prin studiouri, gazdele l-au intrebat pe creatorul tabletei "Bilete de papagal" ce impresie i-a facut noua tehnologie.

Dupa ce a stat putin pe ganduri, maestrul le-a raspuns tot printr-o intrebare: "Dar nemtii unde sunt?" De atunci multe lucruri s-au schimbat in Romania. Unul inca persista - "criza nemtilor".