Geoana va fi unul dintre cei trei contracandidati ai lui Iliescu

de     HotNews.ro
Miercuri, 20 aprilie 2005, 0:00



articol preluat din Cotidianul

E aproape sigur ca Mircea Geoana va candida la presedintia PSD. Cu doar o zi inainte de congres, Iliescu a avut surpriza de a avea un contracandidat pentru functia de sef al partidului.

Mai multi lideri ai PSD dadeau drept certa intrarea lui Geoana in competitia cu Iliescu. Fostul ministru de Externe a precizat ca abia astazi va comunica decizia pe care o va lua. „Ma gindesc foarte serios sa candidez la o functie de conducere in PSD.

Decizia finala cu privire la locul precis - la virful maxim sau in conducerea colectiva a partidului - va fi luata dupa o discutie cu mai multi colegi de-ai mei", a spus ieri Geoana. Proiectul candidaturii lui Geoana este conceput de mai mult timp de liderii organizatiilor din Transilvania. Ei s-au hotarit pentru aceasta solutie in momentul in care Nastase a refuzat sa lupte contra lui Iliescu.

De atunci, liderii grupului de la Cluj au dus munca de lamurire cu Geoana, pentru a-l convinge sa candideze.

Incaierare Iliescu-Rus-Geoana, arbitrata de Nastase

Ceea ce a precipitat insa hotarirea sa de a ataca aceasta pozitie a fost discutia dura dintre Iliescu si Rus, petrecuta luni in sedinta Delegatiei Permanente. Iliescu i-a reprosat lui Rus atacurile lansate duminica in cadrul conferintei organizatiei PSD Cluj. In schimbul de replici dure dintre Iliescu si Rus, a intervenit si Geoana in favoarea liderului clujean.

Acest lucru l-a enervat la culme pe Iliescu, drept pentru care l-a luat la rost si pe Geoana, discutia in contradictoriu degenerind intr-o cearta pe care Nastase a incercat in zadar sa o tempereze. Geoana este sprijinit de organizatiile din Transilvania si de citeva din Oltenia si Moldova.

Ultima zi de negocieri

In avanpremiera la congres, liderii centrali si locali ai PSD se vor intilni azi pentru o ultima sedinta a Biroului Executiv Central.

Acolo vor discuta despre citeva noi propuneri privind structurile de conducere ale partidului. Una dintre ele vine de la Doru Ioan Taracila, presedintele PSD Calarasi. Ea se refera la interzicerea cumulului de functii.

Cu alte cuvinte, sa nu fie posibil ca cineva sa ocupe in acelasi timp atit o functie la nivel central, cit si una la nivel local. Propunerea are foarte putine sanse sa fie aprobata, deoarece mai multi presedinti de organizatii judetene s-au inscris in cursa pentru o pozitie de vicepresedinte.

O alta propunere discutata azi se refera la sporirea numarului de vicepresedinti de la 7 la 9, avind sanse sa fie admisa dat fiind numarul mare de candidati pentru aceasta pozitie.

Dincolo de discutiile despre statut, azi este ultima zi de negocieri intre liderii PSD. Fiecare dintre ei incearca sa ii convinga pe ceilalti sa se sprijine reciproc pentru ocuparea unor functii sau sa incerce sa-i determine pe unii sa-si anunte sau sa isi retraga candidatura.

Surse din conducerea PSD sustin ca o asemenea discutie a avut loc intre Iliescu si citiva dintre liderii controversati ai partidului, sugerindu-li-se sa nu se inscrie in cursa. Unul dintre acestia a fost Dan Ioan Popescu.

Doi pe loc pentru vicepresedinti

Pina ieri isi depusesera dosarul pentru vicepresedinti 14 candidati: Ioan Rus (Cluj), Ioan Stan (Dimbovita), Constantin Nita (Brasov), Constantin Contac (Botosani), Ilie Sirbu (Timis), Gheorghe Nechita (Iasi), Marian Sirbu si Cristian Diaconescu, Mihai Tanasescu si Titus Corlatean, agreati de coalitia formata in jurul grupului de la Cluj.

De cealalta parte si-au depus candidatura Ioan Mircea Pascu, Corina Cretu, Valer Dorneanu, Serban Nicolae. Se mai gindeau sa isi depuna dosarul Dan Nica (Galati), Aura Vasile (Bucuresti), Dan Mircea Popescu si Ioan Talpes (Caras Severin).

Florin Ciornei, Cotidianul - 20 aprilie 2005


Bomba de sub scaun
articol preluat din Ziua

Cu o zi inainte de Congres, cand lucrurile pareau aranjate, situatia din PSD a luat o turnura spectaculoasa. In acest moment, scaunul de presedinte al lui Iliescu, care parea asigurat, este in pericol de a fi minat. Dupa Mircea Geoana, care este hotarat sa candideze impotriva lui Iliescu, si senatorul Serban Nicolae si-a depus ieri dosarul pentru functia de presedinte.

In conditiile in care actualul lider al PSD, Adrian Nastase, pare sa se multumeasca cu un etern loc doi, iar o singura miscare reformatoare anti-Iliescu nu a prins contur, mai multe personaje din PSD sunt scoase la inaintare de diverse grupuri pentru a candida impotriva lui Ion Iliescu.

Pe de alta parte, ideea de a-i aduce contracandidati lui Iliescu s-ar putea transforma intr-un atu pentru versatul politician.

Mai multi candidati fara sanse, gen Dumitru Soare, primar in Nicolesti, Dambovita, sau Serban Nicolae, senator PSD si fost consilier al lui Iliescu, l-ar putea ajuta pe "tatuca" sa castige fara probleme functia de presedinte si, in acelasi timp, sa induca opiniei publice ideea de democratie in partid.

In conditiile in care pentru functia de presedinte executiv si cea de secretar general s-au inscris deja mai multi candidati, iar pentru cele noua posturi de vicepresedinti se bat aproape 40 de candidati, singurul care facea nota discordanta era cel destinat aprioric lui Ion Iliescu. Cu certudine in acest moment se poate spune ca in PSD s-a creat un curent reformator anti-Iliescu.

Surse confidentiale sustin ca reformatorii sunt constienti de sansele pe care le au la Congresul de joi insa sunt decisi ca ulterior sa se separe de PSD intr-un grup parlamentar puternic. Finalul acestei constructii politice ar fi alaturarea de PD si crearea unui partid popular. (Carmen EPURAN)


Planul debarcarii

Iliescu are trei contracandidati aproape certi pentru functia de presedinte. Mircea Geoana este hotarat sa-l infrunte pe Ion Iliescu, din partea singurului grup compact din PSD care nu-l mai vrea pe "Tatuca" in fruntea partidului. Al doilea candidat cert este senatorul Serban Nicolae.

Fost consilier prezidential din timpul administratiei Iliescu, Nicolae este un apropiat al lui Hrebenciuc, liderul PSD Bacau fiind de altfel cel care l-a impins sa faca acest gest aproape sinucigas. Al treilea contracandidat al lui Iliescu este un anume Dumitru Soare, primar in Nicolesti, Dambovita, sustinut de el insusi si de familie, probabil.

Cel mai consistent grup anti-Iliescu din PSD are de altfel si cele mai mai mari ambitii pentru viitorul PSD. Potrivit unor surse din PSD, acest grup "reformator" s-a saturat de incapatanarea lui Adrian Nastase de a refuza sa candideze impotriva lui Iliescu si de aceea va incerca solutia Geoana.

Printre cei care vor inlaturarea lui Iliescu o data pentru totdeauna din coastele PSD se numara fostul ministru al Justitiei, Cristian Diaconescu, fostul ministru al Finantelor, Mihai Tanasescu, liderul grupului de la Cluj, Ioan Rus, dar si mai vechiul inamic al lui Iliescu, Mircea Geoana.

Fiecare dintre acestia si-a manifestat in ultimile patru luni antipatia fata de Iliescu, explicit sau cu perdea. Cristian Diaconescu anuntase, in urma cu ceva vreme, intr-un cerc restrans, ca va candida el impotriva lui Iliescu. Ulterior, informatia a rasbatut in presa, iar Diaconescu a reusit s-o dreaga si l-a anuntat personal pe Iliescu ca nu va recurge la asemenea gest necugetat.

Fostul ministru de Finante anunta, la finele anului trecut, dupa ce Iliescu l-a gratiat pe Miron Cozma, ca va pleca din partid daca la conducerea PSD va veni un politician ca Ion Iliescu. Ulterior, Tanasescu si-a nuantat aparent declaratia. Liderul grupului de la Cluj, Ioan Rus, este un adversar declarat al lui Ion Iliescu.

"Daca pleaca guru, nu se sparge partidul", a fost ultima declaratie cu aluzie la Iliescu, venita din partea lui Rus. In ceea ce-l priveste pe Mircea Geoana, intentia sa de a candida impotriva "Tatucii" a venit dupa un schimb de replici foarte dur cu Iliescu. Intr-o sedinta cu usile inchise la PSD, Iliescu l-a facut "prostanac" pe Geoana, pentru greselile de strategie de dinainte de alegeri.

Geoana, i-a raspuns, spunandu-i ca a ajuns la etapa biologica la care nu mai stie ce vorbeste. Ulterior, amandoi au dat impresia ca s-au impacat, dar dorinta lui Geoana de a candida impotriva celui ce l-a facut prostanac, a ramas vie desi nu s-a materializat inca.

Varianta Geoana

Sursele citate ne-au mai spus ca Mircea Geoana s-a intalnit recent cu Tanasescu, Rus si Diaconescu pentru a decide ce atitudine sa aiba in fata lui Ion Iliescu, cel care pare sa detina toate fraiele puterii din partid in acest moment.

Ghinionul a fost ca Viorel Hrebenciuc a aflat despre planul celor patru lideri PSD si i-a turnat in plina sedinta de partid si chiar, public, in cadrul unei emisiuni televizate. In ciuda faptului ca o parte din intentiile grupului anti-Iliescu au fost dezvaluite, ambitiile celor patru lideri reformatori sunt mult mai mari si nu se opresc aici.

Sursele citate sustin ca daca Iliescu va ajunge presedintele partidului, in ciuda complotului care i se pregateste, grupul va mai ramane o vreme in partid, dupa care vor parasi PSD. Inainte de acest pas, cei patru vor sa formeze un puternic grup parlamentar in care sa atraga lideri PSD nepatati si care sa nu fie banuiti de vreo ilegalitate. De aici, planurile merg mai departe.

Sursele citate ne-au mai spus ca Mircea Geoana are intalniri de tatonare cu lideri ai Partidului Democrat, in ideea de a forma un puternic partid popular care sa adere la Partidul Popular European. De altfel, Traian Basescu a dat un semnal in acest sens, in interviul aparut in editia de ieri a cotidianului Financial Times, in care spune ca este adeptul statului minimal.

Acesta ar putea fi un semn ca democratii se indreapta catre un model de partid european.

Nastase, resemnat

In tot acest timp, Nastase pare sa se resemneze ca Iliescu va fi premiantul in partid si sa accepte locul doi. El a anuntat ieri ca isi va depune astazi candidatura la functia de presedinte executiv al PSD, sustinand ca se bazeaza pe sprijinul tuturor organizatiilor, desi nu a negociat cu filialele. "Imi depun maine dimineata (n.r.- astazi) candidatura.

Ceilalti care considera ca au vocatie sau pot sa se prezinte pentru a cere colegilor votul pentru aceasta functie o vor face si ei", a spus Nastase. Pe de alta parte, se pare ca reformatorii din PSD nu mai pot miza sub nici o forma pe sprijinul lui Nastase.

Surse din partid ne-au declarat ca Nastase l-a chemat ieri la partid pe rebelul Victor Ponta pentru a-i cere "imperativ" sa renunte la candidatura pentru functia de secretar general. In schimb, Nastase i-a propus lui Ponta sa se inscrie pentru o functie de vicepresedinte. Ideea era aceea de ii face loc senatorului Ecaterina Andronescu, preferata lui Ion Iliescu pentru aceasta functie.

In replica, Ponta i-a raspuns textual fostului sau mentor: "Dar dumneavoastra de ce nu candidati la functia de vicepresedinte si v-ati ales functia de presedinte executiv?".

Carmen EPURAN, Ziua - 20 aprilie 2005






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


86 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by