Senatorul Ioan Talpes si-a dat ieri demisia din PSD invocand raul tratament la care este supus Ion Iliescu de triumviratul Geoana-Nastase-Mitrea.

"Plecarea din partid a fost determinata de continuarea unui comportament vis-'-vis de Ion Iliescu, pe care nu il pot defini, care iese de sub orice formula de intelegere pentru mine", a declarat Talpes, fara sa precizeze insa in ce ar consta acest "comportament".

Gandul parasirii PSD l-a bantuit pe fostul consilier prezidential inca din timpul congresului, cand delegatii care aveau ordin sa-l voteze pe Iliescu au tradat si l-au votat pe Geoana.

"Au existat o serie de delegati de la organizatiile judetene care, desi au fost mandatati sa-l voteze pe Ion Iliescu, au fost determinati sa-si schimbe votul de diverse jocuri, interese si negocieri care au avut loc in cadrul congresului... Eu consider ca ei nu aveau dreptul sa schimbe mandatul...

Deci apreciez ca aceasta desfasurare a congresului a fost incorecta", a comentat Talpes nerespectarea ordinelor primite de la centru de catre delegati. "Fiecare a votat in raport cu propria constiinta", a adaugat senatorul, de parca aceasta este vina capitala pe care o poarta delegatii de la congres. Se vede treaba ca normele democratiei nu sunt punctul sau forte.

Reprosurile lui Talpes nu aduc nimic nou, el repetand aproape cuvant cu cuvant ceea ce a spus si Ion Iliescu la Consiliul National. Acesta a mai spus ca nu l-a informat inca pe Iliescu asupra demisiei, "dar cred ca va afla chiar astazi (n.r. - ieri)". Talpes spune ca va ramane pentru moment independent deoarece aceasta ar fi "o conditie in care m-am aflat toata viata".

Nici o vorba despre eventualitatea infiintarii unui nou partid alaturi de Iliescu si alti cativa colegi fideli din PSD. Cu toate acestea, senatorul a lasat sa se inteleaga ca si alti oameni din partid apropiati lui Iliescu si-ar putea da demisia. "Nu are sens sa nominalizez. Am auzit exprimand asa ceva (n.r. - oportunitatea demisiei), dar nu stiu ce decizii au luat".

Pe de alta parte, Talpes a gasit si cauza crizei de inima a lui Iliescu: sentimentalismul excesiv. "Categoric comportamentul unora dintre ei (n.r. - membrii conducerii PSD) i-a creat o situatie mai mult decat inconfortabila, iar daca Ion Iliescu are o slabiciune aceea este sentimentalismul...

Un personaj ca domnia sa, care este deosebit de sentimental, sufera in situatii de nedreptate", a spus fostul senator PSD.

Tot ieri si-a anuntat demisia din PSD si fostul lider al filialei Arad, Dorel Popa, care a fost si primar al municipiului pana la alegerile din 2004, aratand ca este nemultumit de comunicarea cu actuala conducere. Popa si-a depus demisia la partid ieri, motivand ca este "nemultumit de modul de conducere al PSD Arad si de lipsa de comunicare a conducerii cu membrii partidului".

Dorel Popa s-a inscris in PSD in 2001, la un an de la castigarea mandatului de primar al Aradului ca independent pe listele social-democratilor, fiind apoi ales presedinte al organizatiei judetene. El a fost schimbat din functie dupa alegerile locale din 2004, cand PSD a pierdut alegerile in fata Aliantei D.A., obtinand si un numar mult mai mic de consilieri fata de alegerile precedente.

Malaimare pleaca si el din PSD la PNL. Deputatul Mihai Malaimare a confirmat ieri faptul ca si-a dat demisia din PSD si ca in zilele urmatoare se va inscrie in PNL. "Deocamdata pot sa confirm doar faptul ca mi-am dat demisia din PSD; ma voi gandi, dar nu foarte mult, incotro s-o apuc.

Sunt foarte mari sanse sa ma inscriu in PNL, partid cu care am purtat negocieri", ne-a declarat ieri fostul pesedist. Mihai Malaimare a intrat recent in conflict cu seful PSD Botosani, Constantin Contac, pe care l-a acuzat ca il trateaza ca pe un sofer de autobaza.