„Avem presa!" mi-a venit sa strig, ieri, cu bucuria cu care la Vatican se striga „Avem Papa!" Dupa ce dl.

Basescu si haidamacii sai mass-media ne vor fi redus la tacere pe noi, alde guru, ziaristi batrani si incapatanati, o sa aiba cine sa nu lase adevarul sa doarma ca porcul pe-o parte prin tara asta.

Mi-era teama ca la conferinta de presa a lui Ion, Ohanesian si Miscoci o sa asistam la o rememorare lacrimala a momentelor captivitatii, la intrebari de genul „Ce-ati simtit pe sira spinarii cand...?", la ungerea reciproca cu patetisme si multumiri.

Mi-era teama ca tinerii gazetari vor alege solutia comoda a eroizarii celor trei, in speranta ca ceva din notorietatea portretelor atarnate in centrul Parisului se va rasfrange si asupra lor, in calitate de colegi ai eroilor din Irak. M-am temut degeaba.

Tinerii gazetari au fost, cu exceptii neglijabile, precisi, scormonitori, necrutatori cu buna intentie.

„Jana" Ion a venit ca sa fie tratata ca o victima, dar, spre surprinderea ei, a fost tratata ca o ziarista si n-a facut fata: „Nici nu credeam c-o sa ne puneti astfel de intrebari, pentru noi important era ca am scapat cu viata...".

Fracturile logice, spatiile obscure din raspunsurile ei te pun pe ganduri: „Presedintele Basescu ne-a salvat. El a luat deciziile cruciale. Fara el am fi fost morti", a zis d-soara Ion.

Replica a venit rapid din sala: „De unde stii ca Traian Basescu a luat aceste decizii?" Intr-adevar, e destul de greu de imaginat ca celula de criza de la Cotroceni s-a consultat cu rapita Marie Jeanne in cele 54 de zile, ca sa stie ea cine si ce decizii a luat.

Iar „in locul sigur" in care au fost dusi la revenirea in tara, e de presupus ca Traian Basescu a aliniat ministrii si generalii ca sa-i dea raportul „Janei" despre cine si cum a luat decizii in criza ostaticilor? In schimb, cand a fost intrebata daca ii considera implicati in rapire pe amicul ei Hayssam si pe Munaf,

siguranta atotstiutoare a d-soarei Ion s-a pleostit sub lozinca „sa lasam Justitia sa-si faca datoria".

Ca a fost instruita sa zica asta si altele, da, poate fi un raspuns. Intrebarile legate de celebrul ei mesaj SMS, trimis indata dupa rapire, nu au primit nici un raspuns. Telefonul mobil Nokia Communicator e o caramida de circa jumatate de kil care arata ca o bomba cu ceas. La nevoie, poti sa termini pe cineva, dandu-i in cap cu el.

Cum e posibil ca niste teroristi sa lase asa ceva in mana unui rapit, care sa transmita de zor mesaje, cand prima grija a oricarui rapitor e sa taie comunicatiile personale ale victimei cu exteriorul? Daca nu poti sa raspunzi la asta, atunci mai bine stai acasa, nu mai umbla la conferinte de presa.

Ovidiu Ohanesian a invocat de cateva ori interdictia de a face dezvaluiri, impusa de autoritati. Stiind acest lucru, mai bine statea si el acasa si tacea, pentru ca acum chiar a reusit sa-si puna pe cap un val de suspiciune.

Am stat de vorba cu Ovidiu, intr-o intalnire privata, la cererea lui, imediat dupa ce s-a intors in tara. Nu pot sa relatez ce-am discutat pentru ca intelegerea „off the record" e sfanta pentru mine in meseria de gazetar si nu numai.

Tot ce pot sa spun e ca mi s-a parut un om sincer, care regreta amarnic modul in care s-a bagat in toata aceasta poveste urat mirositoare.

Problema lui se afla la intersectia dintre reprosul dur pe care i l-a adresat presedintelui Basescu la premiile CRP, acuzandu-l de complicitate cu securistii din serviciile secrete, si afirmatia lui Basescu la incheierea crizei ostaticilor: reusita operatiunii apartine 100% serviciilor secrete romanesti.

Dar, in ochii publicului, atunci cand intrebat fiind cine i-a facut legatura cu Munaf, Ohanesian raspunde ca nu poate sa spuna, el apare ca un personaj care are ceva de ascuns sub pretextul „informatiei clasificate".

Toata secreteala asta nu cred ca se justifica prin punerea in pericol a vietii nu stiu cui. Modul in care au fost eliberati cei trei trebuie tinut sub obroc mai degraba pentru ca prezinta aspecte deosebit de jenante, legate fie de fosta Securitate si relatiile ei in Irak, fie de bani si de negocierile reale cu lumea araba.

Adevarul, odata dezvaluit, poate spulbera aura de legenda din jurul lui Basescu, al serviciilor secrete romanesti, al rolului de „mare negociator" pentru care este laudata acum Romania in plan international.

Spre deosebire de autoritati, care fac eforturi sa-si tina mortul in dulap, presa romaneasca tanara a ales ieri calea inversa. Ziaristii Ion, Ohanesian si Miscoci au plecat in Irak intr-un mod care incalca deontologia jurnalistica.

A te duce, la comanda lui Hayssam, sa faci interviuri publicitare cu oficiali irakieni pentru a influenta rezultatul unei licitatii comerciale in derulare – adjudecarea unei livrari de 25.000 tone de zahar – nu intra nicidecum in fisa postului de ziarist.

A te lasa, ca jurnalist de investigatie, pe mana unor indivizi cunoscuti in mediile jurnalistice si de informatii ca extrem de dubiosi, nu e o mandrie pentru meserie. Tinerii ziaristi prezenti ieri la conferinta de presa au refuzat sa incerce salvarea onoarei de breasla prin bagarea „solidara" a gunoiului sub pres.

Dimpotriva, ei au spus cu tarie „eroilor din Irak" si tarii intregi ca liber te face doar adevarul. Altfel, Marie Jeanne, Ovidiu, Sorin, presa si noi toti ramanem ostatici.