Daca in 2005 vorbim de o inflatie cu o singura cifra, ceea ce se traduce printr-o crestere medie a preturilor de consum in jur de 7%, aceasta se datoreaza dezinflatiei. In urma cu 12 ani, romanii traiau cea mai neagra perioada de inflatie. Intre tarile din fostul lagar comunist, Romania a avut cele mai slabe performante in ceea ce priveste reducerea inflatiei. Exista si „scuze" pentru asta.

Conditiile economice de la noi nu au permis bancii centrale sa se concentreze doar pe dezinflatie. Pina anul acesta, cind guvernatorul Mugur Isarescu a anuntat ca va urmari obiective cu o precizie pina la zecimala. La ce ne putem astepta in anii urmatori? Desi pare surprinzator, reducerea inflatiei anuale este din ce in ce mai dificila cind vorbim de cifre mici.

In cazul Romaniei, preturile la energie sint cele care vor face grea sarcina scaderii inflatiei.

Inflatie, hiperinflatie, dezinflatie, deflatie, tintirea inflatiei. Sint notiuni economice despre care romanii nu au prea auzit inainte de 1989. Dupa aceasta data si pina in prezent au simtit in buzunarul si pe pielea lor cum e sa traiesti cu frica de cresterea preturilor. Ne vom intreba in curind unde a disparut inflatia?

Lumea a Inceput sa experimenteze inflatia, cum altfel decit din cauza oamenilor politici, a guvernelor. O definitie simpla a inflatiei, adica a cresterii preturilor la marfuri si servicii, nu are cum sa nu fie legata de scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie.

Oamenii constata cum cu bancnotele din buzunar pot cumpara astazi mai putin decit puteau sa cumpere cu o luna in urma. Dar de ce, sau cum se poate ajunge la o astfel de situatie? Cel mai simplu raspuns pe care-l dau economistii este legat de o anume complicitate intre guverne si bancile centrale, cele care emit moneda.

Cind se merge pe incredere

Daca e sa cautam originile fenomenului care da peste cap economiile, cel mai probabil trebuie sa ne intoarcem in timp la momentul aparitiei banilor de hirtie. Acestia nu au o valoare in sine mai mare decit costul tiparirii lor, in schimb pe biletele de banca pot fi inscrise sume mult mai mari decit valoarea bancnotelor. Cei care le folosesc le atribuie exact aceste ultime valori.

E o chestiune de incredere. Este lesne de inteles tentatia statului, a guvernelor de a abuza de posibilitatea de a tipari bani, practic de a crea bani din nimic. Si atunci cind un grup politic este imputernicit sa faca asta, e foarte greu sa fie oprit. Acest tip de „imprumut" de la banca centrala conduce aproape inevitabil la scaderea puterii de cumparare a banilor, la inflatie.

Unii economisti pun fenomenul inflatiei pe seama renuntarii la etalonul aur, care a stat initial la baza stabilirii paritatii intre monede, etalon care poseda o calitate incomparabila: cantitatea de bani, in conditiile corespunzatoare etalonului aur, era independenta de politicile guvernelor si ale partidelor politice.

Bani fara valoare

Intr-un sistem inflationist, nimic nu este mai simplu pentru politicieni decit sa ceara imprimeriei guvernamentale sa le furnizeze oricit de multi bani au nevoie ca sa-si realizeze proiectele – scria economistul austriac Ludwig von Mises. Exemplul dat de acesta pentru a descrie rezultatul unei astfel de complicitati este elocvent.

Una dintre cele mai dramatice inflatii din istorie a fost cea cunoscuta de Reichul german, dupa Primul Razboi Mondial. Ea nu s-a manifestat deosebit de spectaculos in timpul razboiului. Inflatia de dupa razboi este cea care a adus cu sine catastrofa. Guvernul n-a afirmat: „Ne indreptam catre inflatie".

El s-a multumit sa imprumute bani, pe o cale extrem de ocolita, de la banca centrala. Guvernul n-a trebuit sa intrebe banca centrala de unde ia banii furnizati. Banca centrala pur si simplu i-a tiparit. La 1 august 1914, valoarea dolarului era de 4 marci si 20 de pfenigi. Noua ani si trei luni mai tirziu, in noiembrie 1923, dolarul era cotat la 4,2 trilioane de marci.

Muncitorii germani erau platiti de doua ori pe zi, pentru ca marca pierdea din valoare de dimineata pina seara. Marca incetase de a mai avea vreo valoare.

La noi a inceput dupa 1990

Pina in 1989, statisticile ocoleau evolutia indicatorului care masoara cresterea preturilor. Asa se explica in parte si nostalgia exprimata periodic de unii concetateni dupa stabilitatea preturilor din vremea lui Ceausescu. Intr-adevar, in conditiile in care toti indicatorii economici jucau dupa cifrele de plan comuniste, nici preturile nu miscau in front.

Leul era insa puternic doar in aparenta. Pierderile care nu se regaseau in deprecierea monedei erau transferate direct in bugetul de stat.

Adevarul economic este insa ca, in 1990, cantitatea disponibila de bunuri si servicii acoperea numai 9 la suta din masa monetara, ceea ce inseamna ca, din fiecare leu, numai noua bani reprezentau valoarea adevarata.

Insemnele monetare nu aveau acoperire in bunuri si servicii, inflatia fiind inabusita prin controlul rigid al preturilor pentru pastrarea unei aparente stabilitati si a unei forte a monedei foarte departe de realitate. O comparatie intre preturile dirijate din 1989 si cele stabilite de piata in 2005 este absurda.

Cum plastic amintea cu o alta ocazie guvernatorul Mugur Isarescu, in 1989, o masina nu costa 70.000 de lei, ci 70.000 de lei si cinci ani de asteptat la rind cu banii la CEC, iar un kilogram de carne nu costa 37 de lei, ci 37 de lei plus o noapte sau mai mult de stat in frig la coada.

In luna mai 2005, preturile au crescut cu doar 0,3%

Dupa puseul din aprilie, cind preturile la energie electrica si gaz au dus rata lunara de crestere a preturilor la 1,8%, statistica oficiala da de stire ca preturile s-au linistit in mai. INS a comunicat pentru luna trecuta o crestere medie a preturilor de 0,3%. Fata de aprilie, marfurile alimentare s-au scumpit in medie cu 0,1%, cele nealimentare cu 0,2%, iar serviciile cu 1%.

Inflatia pe primele 5 luni din an a ajuns la 3,8%. Tarifele pentru utilitatile de apa si canal au avansat cu 1,9%, transportul urban s-a scumpit cu 3,7%, iar preturile serviciilor postale au crescut cu 6,1%. La marfuri nealimentare au fost consemnate scumpiri de 2,2% la tutun si tigari, 0,6% la carti, ziare si reviste, dar si reduceri de 0,7% la combustibili si 0,4% la medicamente.