SUA stiu unde se afla Ossama ben Laden

de Ana Ilie     Jurnalul National
Marţi, 21 iunie 2005, 0:00



SUA cunosc locul in care se ascunde temutul Ossama ben Laden. Autoritatile nu-l pot insa aresta, desi acesta planuieste mai multe atentate sangeroase impotriva Statelor Unite.

Statele Unite stiu cu precizie unde se ascunde teroristul numarul unu din lume, Ossama ben Laden. Insa arestarea si aducerea lui in fata justitiei, pentru numeroasele atentate indreptate impotriva occidentalilor, dar mai ales pentru sangeroasele atacuri de la 11 septembrie 2001, sunt chestiuni care nu au raspuns.

Intr-un interviu acordat revistei americane Time, directorul Agentiei Centrale de Informatii (CIA), Porter Goss, afirma ca stie cu exactitate unde se afla liderul temutei retele teroriste Al-Qaeda, dar acesta nu poate fi arestat deocamdata, din cauza unor "verigi slabe" in razboiul impotriva terorismului
REFORMISTUL.

Desi multe dintre puterile sale au trecut in mana fostului diplomat american cu radacini romanesti John Negroponte, directorul superagentiei ce reuneste toate serviciile americane, Porter Gross, in varsta de 66 de ani, declara ca si-a dedicat timpul reformarii organismului pe care il conduce, pentru a face fata mai bine amenintarilor reprezentate de terorismul international si de Ossama ben

Laden. Directorul CIA afirma ca agentia, criticata in numeroase randuri pentru ineficienta si incapacitatea de a preveni atacurile din 11 septembrie 2001, isi imbunatateste in prezent activitatea "prin calitate si cantitate". El a subliniat ca CIA isi "modifica radical metodele si sistemele", aceste schimbari putand fi reperate inclusiv in modul de recrutare a agentilor.

Este vorba despre "tipurile de oameni pe care incercam sa-i atragem", a explicat Gross. CIA imbunatateste modalitatile de a-i convinge sa se alature spionajului american, le imbunatateste experienta prin antrenamente si incearca sa gaseasca o mai eficienta amplasare a lor in teren.

INTENTII TERORISTE. E nevoie de o reforma puternica a sistemului, pentru ca amenintarile la adresa SUA sunt in continuare ingrijoratoare. "Intentia Al-Qaeda de a lovi America este foarte mare", sustine Gross, adaugand ca CIA face eforturi mari pentru a dejuca planurile retelei teroriste si, in orice caz, declansarea razboiului impotriva terorismului a fost o decizie foarte buna in acest sens.

In ceea ce-l priveste pe ben Laden, seful CIA a raspuns ca "stie foarte bine unde este", dar a refuzat sa dea detalii, pentru ca exista unele "verigi slabe" si "pana nu vor fi consolidate, probabil ben Laden nu va fi adus in fata justitiei".

Potrivit lui Gross, "trebuie gasita o modalitate de a actiona intr-o lume conventionala prin metode neconventionale, care sa fie acceptabile pentru comunitatea internationala". Gross a detaliat: "Atunci cand ai de-a face cu zonele care nu pot fi atinse din statele suverane, intervine problema faptului ca trebuie sa ne respectam obligatiile internationale si sa fim fair-play".

Singura solutie, in viziunea sefului CIA, este culegerea de cat mai multe informatii. "Si o facem intr-un mod pe care nu vi-l puteti imagina si pe care nu vreau sa-l discut deloc", a mai spus el.

UCENICUL. In vreme ce americanii incearca sa gaseasca solutii pentru a-l aresta pe ben Laden, ucenicul acestuia, Abu Mussab al-Zarqawi, liderul organizatiei teroriste Al-Qaeda din Irak, a criticat vehement, intr-un comunicat publicat duminica pe un site islamist, politica presedintelui american, George Bush, amenintand ca va continua actiunile in forta.

"Suntem oameni liberi, iar voi sunteti sclavii vietii, ai minciunii si ai Satanei. Gusta din infernul mujahedinilor! Traieste in spaima! Organizatia Al-Qaeda din Irak isi continua jihadul!", avertizeaza comunicatul a carui provenienta nu a fost confirmata.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


78 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by