O noua tehnologie wireless denumita xMax a atras recent atentia specialistilor din domeniu.

Chiar daca este mare agitatia in jurul tehnicilor de transmisie WiMax si 3G celulare in ceea ce priveste transportul datelor la viteza ridicata folosind laptopuri si telefoane celulare, cea mai mare provocare impusa acestor tehnologii este transmisia unor cantitati insemnate de date pe distante lungi, fara a seca prea repede durata

de functionare a bateriilor.

xG Technology - compania care a dezvoltat noua tehnologie xMax, are planificata in curand o demonstratie publica la Miami a tehnologiei pentru a proba ca aceasta este functionala. Pe parcursul testelor ceva mai laborioase, care vor incepe in septembrie, se vor transmite date la viteze de 40 Mbps pe distante mai mari de 24 km, folosind puteri sub 1 Watt.