Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta ameninta ca se va adresa justitiei daca se vor folosi bani publici pentru construirea Catedralei. Reactia vine dupa ce ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu si-a exprimat recent intentia de a finanta proiectul cu bani de la Guvern.

Presedintele Asociatiei, Remus Cernea spune la Radio Total ca un astfel de demers este ilegal, cu atat mai mult cu cat Biserica a primit deja cadou terenul pe care urmeaza sa fie construit edificiul.

De cealalta parte, purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane, parintele Costel Stoica, declara la Radio Total ca Biserica era indreptatita sa primeasca terenul pe care urmeaza sa fie construit edificiul.

Catedrala Mantuirii Neamului ar trebui sa fie ridicata pe un teren aflat intre Ministerul Apararii Nationale si Palatul Parlamentului.

Amplasamentul lacasului de cult a facut mult timp obiectul controverselor. Fostul primar al capitalei, Traian Basescu si reprezentanti ai societatii civile s-au opus vehement construirii lacasului de cult pe vechiul amplasament din Parcul Carol, desi locatia era aprobata printr-o hotarare a Guvernului Nastase.