Femei, locul nostru e la cratita! Asa vor barbatii! Femei, locul nostru e la cratita! Asa vrea societatea! Iar cand spun „societatea", ma refer si la femei. Femei, locul nostru e la cratita! Asa asiguram linistea planetei! Perpetuarea speciei! Curatenia in cartier si apararea stratului de ozon!

Toate lucrurile rele de pe lumea asta sunt din cauza femeilor! Dar si toate lucrurile bune de pe lumea asta se datoreaza femeilor! Nu, nu inchin o oda femeilor, au facut-o Balzac, Cartarescu si alti barbati-scriitori inaintea mea, cu mai mult gust si mult mai mult talent, fireste!

De ce iubim femeile? De ce ne intereseaza femeile la 30 de ani? Iata intrebari care, daca nu ar fi definitia limpede a framantarilor omenesti, ne-ar lasa indiferenti. Pentru societatea de consum, femeia este motorul! Dar si carburatorul! Femeia schimba masina, femeia isi doreste excursia, femeia plimba copilul care, in loc de suzeta, pare ca poarta un business-card legat de bavetica.

Femeii occidentale i se recunosc aceste calitati si defecte in acelasi timp. Ii sunt venerate impulsivitatile, ii sunt comentate emotiile, ii sunt savurate impoliteturile. Femeii occidentale i se permite sa fie mama, fiica, sotie, iubita! I se permite sa fie femeie! Femeii occidentale i se da voie sa conduca. O masina, un avion, o familie, o companie. Ca aici voiam sa va aduc.

Femeia romanca trebuie mereu sa se justifice pentru ce a obtinut. Sunt si reclame care incurajeaza aceasta stare medievala de fapt. O tipa se scuza ca nu si-a luat frigider din bani primiti pentru... stiti voi ce… si nici de la loto, ci pentru ca a castigat nu stiu ce promotie.

Deci creativii in cauza au mirosit si exploatat la maximum parerea ca femeia din Romania nu poate fi decat intretinuta, tolerata, acceptata. Nu poate fi ea insasi decat cu acordul tuturor partilor masculine din birou, firma, oras, tara.

Presedintele avea o consiliera la Cotroceni, pe post de mascota, de pata de culoare. Maria, Ana, Ioana, Daniela, Ramona, Corina, Irina, Alina trebuie sa-si bage bine mintile in cap, fiindca niciodata nu vor fi, in ochii vecinului, colegului, varului, chiar sotului, altceva decat Elena de la Cotroceni - obiecte de decoratiuni interioare.

Ce fac, intre timp, alte femei? Anne Mulcahy e presedinte Xerox.

Pat Woertz e director executiv la Chevron. Sallie Krawcheck conduce Citigroup. Ginni Rometty e director executiv la IBM. Anne Sweeney e presedinte Walt Disney. Susan Arnold e vicepresedinte Procter & Gamble.

Ann Livermore e director executiv Hewlett-Packard. Zoe Cruz e presedinte Morgan Stanley. Charlene Begley e director executiv General Electric. Anne Stevens e director economic Ford Motor. Iar Condoleezza conduce America! Si pe noi…