Statul mai are companii cat pentru inca o „mare privatizare"

Seria asa-numitelor „mari privatizari" aproape ca s-a incheiat odata cu vanzarea BCR, pentru suma record de 3,75 de miliarde de euro. Asta nu inseamna insa ca statul nu mai are ce vinde.

Ar putea obtine chiar sume frumoase. Imediat pe lista urmeaza CEC, a carui vanzare este pe ultima suta de metri si in urma careia Romania ar putea obtine ceva mai mult de jumatate de un miliard de euro.

In plus, pe langa cateva ramasite aflate in portofoliul AVAS si ultimele sucursale Electrica, se prefigureaza un nou val de „mari privatizari". Statul pregateste procedurile de vanzare pentru Romgaz, CFR Marfa, Posta Romana, Radiocomunicatii si Oltchim. Plus trei mari termocentrale.

Investitie recuperata in zece ani

Una peste alta, statul ar putea obtine peste 1,7 miliarde de euro. In lipsa oricarei estimari oficiale, EVZ a folosit ca metoda de calcul raportul pret/castig, larg raspandit ca instrument bursier.

Acesta este folosit pentru determinarea numarului de ani in decursul carora este recuperata o investitie, in functie de profit. Estimarile sunt valabile pentru o amortizare in zece ani, durata pe care investitorii o considera moderata.

Aproape toate societatile care vor mai fi privatizate inregistreaza profit si nu prea au datorii, astfel ca Romania pare sa fi depasit momentul in care era nevoita sa vanda fabrici pe un euro.

In alte roluri

Pe langa companiile mentionate, statul mai cedeaza pachete minoritare din peste 100 de companii Fondului Proprietatea. Statul nu va incasa insa contravaloarea acestor sume, ci va fi scutit de la a mai plati despagubiri fostilor proprietari. Despagubiri care ar fi totalizat alte 5 miliarde de euro.

In plus, statul mai are de vandut cateva zeci de institute de cercetare, pentru care nu exista insa niciun fel de evaluare. Experienta de pana acum arata insa ca, in aceasta zona, nu s-a aplicat decat un singur criteriu. Suprafata sediilor.

CEC - 500 de milioane euro

CEC este ultima banca romaneasca scoasa la vanzare. Investitorii interesati vor depune ofertele finale la finele lunii, pretul bancii fiind, potrivit zvonurilor din piata, de ordinul a 500 de milioane de euro. Lider la capitolul numar de sucursale - peste 1.000 - CEC pierde multe puncte in ce priveste cota de piata - sub 6%, dar si profitul mic.

Privatizarea CEC a fost demarata inca din 2004. Insa, in a doua jumatate a anului trecut, guvernantii au decis sa ia o pauza, preferand sa afle mai intai deznodamantul privatizarii surorii mai mari - BCR.

Din pacate, aceasta n-a fost tocmai in favoarea CEC, care a pierdut cel mai „bogat" investitor - Erste Bank din Austria. In cursa pentru CEC au ramas sase banci: Raiffeisen, National Bank of Greece EFG Eurobank, Banca Dexia, Banca Monte dei Paschi di Siena si OTP.

Posta Romana - 50 de milioane euro

Posta Romana este una dintre cele mai tentante companii scoase la privatizare de statul roman, mai ales ca in ultimul an rezultatele financiare au fost cu mult peste cele din 2004. Seful Postei, Dan Mihai Toader, declara la finele anului trecut, in cadrul unui seminar, ca profitul companiei pe primele noua luni ale lui 2005 a fost de 7 milioane de euro.

Cu un astfel de profit, investitorul poate plati un pret de 50 milioane de euro pentru un pachet de control de 51%, suma ce poate fi recuperata in 10 ani. Posta Romana are o retea de peste 7.100 de oficii, dintre care 1.100 sunt informatizate.

Compania are aproximativ 34.000 de angajati si e de asteptat ca, dupa privatizare, numarul acestora sa scada sensibil. 23 de firme au depus scrisori de intentie pentru a oferi consultanta la privatizare.

Romgaz - 355 de milioane euro

Privatizarea producatorului de gaze Romgaz Medias este prevazuta pentru finele acestui an. Interesul investitorilor pentru aceasta companie s-a amplificat odata cu declansarea crizei gazului rusesc. Mai mult, rezultatele financiare ale societatii fac din aceasta una dintre cele mai valoroase companii pe care statul roman o scoate la vanzare.

In 2004, Romgaz a obtinut un profit de 71 milioane de euro. Cu un astfel de profit anual, noul proprietar va recupera in 10 ani o investitie de 355 milioane de euro, adica pretul estimat pentru vinderea a jumatate din capitalul social al companiei.

Un consortiu format din companiile Credit Suisse First Boston (CSFB), Linklaters si FRAI a castigat procesul de selectie a consultantului statului pentru privatizarea societatii mediesene.

CFR-Marfa - 40 de milioane euro

Profitul scos de CFR-Marfa in 2004 a fost de 150 miliarde de lei vechi, ceea ce insemna la vremea respectiva 3,75 milioane de euro. Anul trecut profitul s-a diminuat, spun responsabilii companiei, din cauza grevei sindicatelor din CFR.

Raportandu-ne la rezultatul din 2004, CFR-Marfa este estimata la aproximativ 40 milioane de euro. Acesta va detine o companie care in acest moment ocupa aproximativ 90% din piata de transport feroviar de marfa si circa 40% din segmentul general de transport autohton.

In situatia in care autoritatile romane intarzie scoaterea la privatizare a CFR-Marfa cu mult dupa aderarea la UE, valoarea companiei se va diminua pentru ca va fi privata de investitiile necesare pentru

a face fata concurentei.

Oltchim - 12 milioane euro

Autoritatile fac a treia incercare pentru a se debarasa de 53% din actiunile combinatului chimic Oltchim Rm.-Valcea. Compania a realizat in 2004 un profit de 22 milioane de euro, ceea ce ar face ca pretul estimat pentru vanzarea celor 53% din capital sa fie in jurul a 11-12 milioane de euro.

In 2005, Oltchim a trecut din proprietatea AVAS in subordinea Ministerului Economiei, ocazie cu care o datorie a combinatului de aproape 100 de milioane de dolari a fost convertita in actiuni. In felul acesta cota statului a crescut de la 53% la 95%.

Oltchim este unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata produselor chimice. Combinatul se afla situat in imediata apropiere a unor surse de zacaminte: gaze, petrol, carbune, calcar, apa si se aprovizioneaza cu etilena si propilena de la Arpechim Pitesti.

SN Radiocomunicatii - 70 de milioane euro

Anuntul scoaterii la privatizare a Societatii Nationale de Radiocomunicatii a fost facut concomitent cu cel al Postei Romane. In 2004, societatea a obtinut un profit de aproape 7 milioane de euro, ceea ce face ca pretul de vanzare sa se situeze undeva in jurul a 70 de milioane de euro.

Cum statul roman intentioneaza sa pastreze 30% din actiuni, este de asteptat ca pentru cele 70% sa se obtina aproximativ 50 milioane de euro. SNR este principalul furnizor de servicii de radiocomunicatii din tara, compania asigurand suport de transmisii pentru telefonia publica, pentru retelele de telefonie mobila, transfer de date si internet.

Ministerul Comunicatiilor a anuntat ca a transmis notificari unui numar de sapte banci de investitii din zece, care au depus scrisori de interes pentru oferirea de consultanta.

Citeste articolul complet in Evenimentul Zilei