Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a investit in Romania sau participa la proitecte de infrastructura rutiera si feroviara cu o valoare totala de peste 500 milioane euro, unul dintre cele mai mari proiecte de finantare fiind realizarea centurii orasului Constanta. Obiectivul este inclus in coridorul IV pan-european si presupune o investitie de 145 milioane euro.

„Suntem pe cale de a demara procedurile obligatorii pentru imprumutul acordat BERD pentru constructia centurii orasului Constanta dupa care vor incepe licitatiile, termenul de finalizare a acestui proiect fiind stabilit pentru anii 2008-2009", a declarat Gheorghe Dobre, ministrul Transproturilor, Constructiilor si Turismului.

Un alt proiect, derulat cu finantare BERD, presupune dezvoltarea facilitatilor aeroportului Henri Coanda si va avea o valoare de 50 milioane euro. Proiectul presupune constructia unei statii de distributie a energiei electrice, a unei platforme de degivrare si a unor parcari supraetajate.

„Investitiile de la aeroportul Henri Coanda vor fi realizate fara garantie suverana, astfel ca nu vor fi exercitate presiuni bugetare", a declarat Riccardo Puliti, directorul departamentului transporturi din cadrul BERD.

Institutia financiara va acorda de asemenea un imprumut de 22,5 milioane euro destinat cumpararii unor utilaje specifice pentru intretinerea sistemului energetic feroviar si pentru dotarea statiilor de cale ferata. Modernizarea statiilor de cale ferata este un proiect in derulare, finantat integral de BERD, valoarea investitiilor urmand sa ajunga la o valoare de 24 milioane euro.

In acest fel vor fi modernizate statiile din Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi si Timisoara.

Proiectul privind constructia variantei ocolitoare a orasului Pitesti, cu o lungime de 15,2 kilometri si refacerea unor drumuri nationale, va necesita investitii de 114,7 milioane de eruo, din care 60 milioane euro provin dintr-un imprumut BERD, 410.000 de euro sunt fonduri PHARE, iar 53,5 milioane euro, din fonduri atrase.

Banca europeana a mai acordat un imprumut, negarantat de stat, de 16 milioane euro pentru un proiect de 24,3 milioane euro care are ca scop dezvoltarea terminalului de barje al Portului Constanta, finalizarea acestui proiect fiind prevazuta pentru septembrie 2007.

Cofinantarea va fi asigurata de la bugetul de stat si de Administratia Porturilor Maritime Constanta (7,8 milioane euro) si de guvernul olandez (480.000 euro).

Articol integral in Averea