Schiori romani, va ordon: treceti Tisa!
Exista, fara indoiala, mii de pasionati ai schiului de la noi care de ani intregi merg pe Valea Prahovei iarna.
Numai ca practicarea sporturilor de iarna presupune, in afara de incaltatul bocancilor si pusul schiurilor in picioare, o seama de activitati adiacente, absolut necesare: incantatii ca sa ninga in Poiana, matanii sa nu bata vantul prea tare la Sinaia, ca sa functioneze telecabina, trezitul cu noaptea-n cap ca sa nu fie aglomeratie pe DN1, rugaciuni aprinse pentru a gasi locuri de cazare si asa mai departe.
Daca macar unul dintre acesti factori - clima, trafic, cazare - nu este indeplinit, vacanta se poate narui. Exista insa si o solutie, mai la indemana decat acceptarea fatalitatii: o vacanta la schi in Austria, un loc parca inventat de Dumnezeu in acest scop.
Dintre cele trei criterii importante pentru alegerea destinatiei unei vacante de iarna - accesul, conditiile de schi si pretul -, la unul singur Romania este cat de cat competitiva: primul.
Si asta doar pentru amatorii de schi din Bucuresti sau din zona estica a tarii, pentru care cateva sute de kilometri pana la Predeal suna, poate, mult mai tentant decat 1.500 pana in Austria. Iar daca vacanta e scurta, s-ar putea sa fie un criteriu foarte important. Mai departe, toate argumentele merg in cealalta directie.
La vale, pe felia de paine cu unt
Una dintre cele mai mici si mai neinsemnate statiuni din Austria, a cincea din ultima vale inainte de Elvetia (nu-i dam numele, pentru ca nu are nici o relevanta), are un domeniu schiabil de 40 de kilometri, deservit de o telegondola de mare capacitate, doua telescaune cu patru locuri, un telescaun cu doua locuri, patru teleschiuri, doua baby-schiuri si o banda rulanta.
Skipass-ul costa in jur de 30 de euro pe zi, pret care scade simtitor daca numarul zilelor creste. Exista si varianta unei urcari simple cu telegondola, care costa 8 euro. Asadar, nu e tocmai ieftin, insa merita!
Am descoperit inca din prima zi „slabiciunile" sistemului de control (acolo oamenii nici nu iau in calcul posibilitatile de frauda!) si, desi as fi putut sa schiez mult mai ieftin, n-am facut-o, pur si simplu pentru ca am simtit ca e de datoria mea sa contribui la veniturile unei companii preocupate sa le demonstreze clientilor sai ca schiatul este (doar) o placere.
In banii pe care ii platesti nu intra doar un transport supercivilizat pe cablu, conceput in asa fel incat sa nu stai la coada mai mult de 5 minute in momentele de superaglomeratie, ci si intretinerea exemplara a partiilor.
In fiecare seara, dupa oprirea instalatiilor, nu mai putin de 12 utilaje plecau la „arat", astfel incat in fiecare dimineata toate partiile sa semene cu niste felii de paine cu unt, pe care placerea coborarii este determinata exclusiv de abilitatile schiorului.
Adaugam si cele peste 100 de „tunuri" de zapada artificiala, care functionau aproape non-stop, chiar daca stratul de zapada depasea un metru, pentru a corecta „micile imperfectiuni" ale partiei sau, pur si simplu, pentru atmosfera.
O mentiune aparte pentru centrele de inchiriat echipament de schi, aflate atat jos, in statiune, cat si sus, pe partie. Oferta este practic nelimitata, iar preturile te fac sa regreti ca te-ai carat cu echipamentul din Romania.
In plus, servirea este supereficienta, sistemul fiind informatizat, ceea ce face ca gasirea echipamentului potrivit fiecaruia, in functie de masuri si abilitati, sa fie o simpla formalitate care dureaza mai putin de un minut.
