Unul din subiectele intrevederii dintre premierul Tariceanu cu Wolfgang Ruttensdorfer, director general OMV s-a referit la proiectele de viitor ale companiei OMV legate de Petrom.

Potrivit lui Wolfgang Ruttensdorfer, OMV intentioneaza sa transforme Petrom intr-o companie de interes regional, prin extinderea operatiunilor in tarile limitrofe, precum si in tarile din bazinul Marii Negre si in Republica Moldova.

Petrom intentioneaza sa deschida la Bucuresti un centrul operational cu 3.000 de angajati.

In timpul intrevederii de la Viena, primul-ministru Calin Popescu si directorul general OMV au discutat despre responsabilitatea sociala a companiei fata de cetatenii romani, in conditiile in care preturile petrolului si gazelor pe piata interna au crescut foarte mult, cu consecinte negative asupra consumatorilor.

Premierul Calin Popescu-Tariceanu efectueaza o vizita oficiala in Austria, prima sa vizita oficiala in aceasta tara de la preluarea mandatului de sef al Guvernului.

Programul premierului Tariceanu cuprinde intrevederi cu cancelarul Wolfgang Schuessel, cu presedintele Heinz Fischer, si cu reprezentantii unor companii care au investitii in Romania.

Austria este pe primul loc in clasamentul investitorilor straini din tara noastra, cu investitii de aproape doua miliarde de euro.