Actiunea de la Iasi s-a facut in cea mai mare discretie posibila. Cei patru cetateni musulmani retinuti luni erau monitorizati de mai multa vreme pentru ca aveau relatii foarte stranse cu ceilalti sapte cetateni expulzati anul trecut.

Doua dintre persoanele ridicate de pe strada sunt fosti lideri ai moscheii din Iasi, iar ceilalti sunt suspectati de propaganda in favoarea unei grupari teroriste din Orientul Mijlociu.

O alta masina a Brigazii de Combatere a Crimei Organizate si Terorism Bucuresti a fost incarcata cu obiectele confiscate de la domiciliile celor patru arabi, cu calculatoare, o multime de DVD-uri si CD-uri si foarte multe documente scrise in limba araba.

Dupa toate aparentele, liderul celor patru persoane era palestinianul Mohammad Abdul Abu Lebdeh, caruia autoritatile romane i-au acordat cea mai mare atentie. Palestinianul a fost ridicat din fata Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" Iasi, unde fusesera desfasurate impresionante forte de ordine.

Majoritatea ofiterilor erau in civil, deghizati in studenti, zona fiind extrem de populata. Actiunea ultrarapida a DPIR Iasi i-a lasat muti pe trecatorii care asistau cu gurile cascate la un film de comando pe viu. Cei patru cetateni arabi au fost cazati cateva ore la sediul IJP Iasi pentru amprentare si fotografiere, dupa care au plecat spre Bucuresti.

"Fratii Musulmani", legatura directa cu Al Qaeda

In rastimpul cat au stat in Iasi mai multi oameni de afaceri sirieni care locuiesc in oras si sunt casatoriti cu romance au venit la politie sa se intereseze de soarta lui Abdullah H-Moh'd. "Nu pot sa cred. Vineri am vorbit cu Lebdeh. Eu plec cu familia pe 15 martie in SUA. Stau acolo pana pe 27 aprilie. Vineri l-am sunat pe Abu Lebdeh ca sa-l rog sa aiba grija de moschee.

Aveam nevoie de un om de incredere. Vroiam sa-i dau cheile de la moschee. Mi-a spus ca nu stie cat va mai sta in Iasi. Si acum asta. Nu este membru al Hamas. Sunt sigur de asta. Despre apartenenta la partidul "Fratii Musulmani" nu pot sa ma pronunt. Stiu ca a fost bun prieten cu strainii expulzati anul trecut. Are o prietena romanca, locuiau impreuna.

L-am sunat pe un prieten de-al lui Lebdeh si mi-a spus ca a fost retinut din ordin venit de la Bucuresti, de la Autoritatea pentru Straini", a precizat El Agha Fawaz, liderul musulmanilor din Iasi.

Remember

In urma cu un an, pe 4 februarie 2005, echipaje formate din politisti bucuresteni, procurori din Capitala, dar si de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi au operat sapte retineri in randul musulmanilor. Anul trecut arestarile nu s-au facut pe strada, ci direct la moscheea din Iasi, celor sapte arabi reprosandu-li-se apartenenta la "Fratii Musulmani".

Potrivit unui raport de anul trecut al Serviciului de Informatii Externe, "Fratii Musulmani" are zeci de membri in tara noastra, organizatia functionand sub acoperirea Ligii Islamice si Culturale din Romania, a fundatiei umaniste "Al-Taiba", societatii umanitare "Semiluna" si Asociatiei "As Salam".

Serviciile secrete romanesti sustin ca organizatiile amintite au legaturi stranse cu Al Qaeda, avand finantare de la bancile rubedeniilor lui Osama bin Laden, unde au fost spalate si 23 milioane de euro de la Combinatul de Fibre Sintetice Terom SA Iasi.

Terom Iasi, spalatoria de bani a Al Qaeda

Privatizarea celui mai mare combinat de fibre artificiale din Moldova, Terom Iasi, in 2002 a transformat societatea ieseana intr-o imensa masina de spalat bani pentru organizatiile teroriste internationale. Principalii artizani ai privatizarii Terom Iasi sunt Ion Solcanu, presedintele PSD Iasi, si Adrian Nastase, fostul prim-ministru al Romaniei atunci.

Asistenta juridica a tranzactiei de la Iasi a fost asigurata de avocatul familiei Nastase, Marieta Anastasescu, care locuieste in vestitul bloc din strada Zambaccian nr. 16.

Prin bunavointa inaltilor demnitari PSD, Terom Iasi a intrat pe mana fratilor Ammar si Hassan Nanaa, care sunt cautati in prezent de Interpol pentru spalarea a peste 23 de milioane de euro prin bancile unui unchi de-al temutului terorist Osama bin Laden.

Articol integral in Romania Libera