Localnicii din Dabuleni sustin ca Dunarea nu ar fi ajuns la ei daca s-ar fi facut o bresa in dig, la granita judetelor Dolj cu Olt. Ei il acuza pe directorul IAS Corabia, George Popescu, fratele prefectului judetului Olt, ca s-a opus crearii unei brese.

"Daca s-ar fi facut o bresa, 2.000 de case din Dabuleni nu ar fi fost in pericol. Directorul acestui IAS a primit ordin sa nu lase pe nimeni sa faca brese. E cineva puternic acolo pe care il doare in cot de noi", a declarat un localnic. "In loc sa lase apa sa se duca in camp, ei prefera sa fim noi inundati.

Nu este posibil asa ceva", a spus un alt localnic. Fratele prefectului de Olt, directorul George Popescu - numit in functie in urma cu trei luni -, a spus ca s-a saturat sa auda astfel de "prostii". "E principiul vaselor comunicante: daca inundam terenurile IAS Corabia, peste trei zile inundatiile ajungeau la ei", a declarat Popescu.

El a spus ca, "oficial", nu s-a pus problema inundarii terenurilor IAS-ului pe care-l conduce, dar a lasat sa se inteleaga ca o astfel de discutie a existat.

"Cine isi asuma, pe semnatura lui, sa se distruga investitii de sute de miliarde? Acolo sunt si puietii Romsilva, si puturile de apa ale orasului Corabia", a sustinut directorul IAS Corabia.