Sase societati si companii cu capital de stat din sectorul minier-exploatari minereuri metalifere, precum si filialele acestora vor fi restructurate in vederea privatizarii si atragerii de investitii, conform unei Strategii adoptate, miercuri, de Guvern.

Dupa cum se arata intr-un comunicat primit de la Palatul Victoria, aceasta strategie are ca obiectiv restructurarea sectorului minier, urmata de o privatizare accelerata.

De asemenea, aplicarea noilor reglementari va conduce la reducerea implicarii directe a statului, prin atragerea treptata de investitii din sectorul privat si diminuarea treptata a subventiilor pana la eliminarea acestora in anul 2007.

Cele sase societati vizate de actul normativ sunt:

• SC Cuprumin SA Abrud

• SC Moldomin SA Moldova Noua

• CN a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest SA Deva

• SC Baita SA Stei

• CN Remin Baia Mare

• SC Minbucovina SA Vatra Dornei

• Precum si filialele acestora

Intr-o prima etapa, strategia va fi aplicata societatilor SC Moldomin SA, SC Cuprumin SA, Minvest SA, societati care au primit pana in prezent cele mai multe scrisori de intentie.

In a doua etapa, in functie de interesul manifestat de potentialii investitori, se vor lansa procese similare de atragere de investitii si pentru SC Baita SA, CN Remin SA, MinBucovina SA, precum si a filialele acestora.

Restructurarea societatilor miniere, ca etapa premergatoare privatizarii, se va realiza, in principal, prin incheierea unor contracte de cooperare pentru restructurarea exploatarii, exploatarea si atragerea de investitii cu parteneri romani si straini, avand ca obiectiv principal continuarea activitatilor miniere.

In cadrul contractului de cooperare, investitorul va participa cu bani si echipamente, in scopul retehnologizarii si modernizarii activitatii de productie, management si kow-how, preluand o parte din salariati pe baza unor contracte de prestari servicii.

Societatea va participa cu active -terenuri, cladiri, mijloace fixe - (pe baza unor contracte de inchiriere) cu licente.

Sumele obtinute de societate din contractele de inchiriere, prestari servicii, redeventa pe care o va plati investitorul pe cantitatea extrasa vor putea fi folosite la plata datoriilor si la rezolvarea unor probleme de mediu, societatea devenind astfel mai atractiva pentru privatizare.

Actul normativ interzice transferul licentelor de exploatare miniera, existente in prezent, fara parcurgerea unei proceduri transparente cu privire la privatizarea societatii sau la vanzarea activelor ei.

Selectarea investitorilor se va face pe baza unor criterii de precalificare: experienta in activitatea de exploatare, preparare, procesare a minereurilor neferoase si rare si/sau conservare, refacere a mediului, angajamente ferme de investitii tehnologice in infrastructura, mediu, angajament ferm pentru preluarea unui numar de angajati.

Selectia ofertelor se va face pe baza unei grile de evaluare care va cuprinde in principal, oferta financiara si oferta tehnica.

Ulterior restructurarii societatilor din minerit, in functie de rezultatele evaluarii fiecarei societati, va fi initiat procesul de privatizare.

In vederea privatizarii se are in vedere atragerea de investitori strategici cu experienta, proceduri transparente de privatizare cu reguli si criterii clare, privatizarea sa se faca cu dobandirea pachetului majoritar de actiuni, mergandu-se pana la 100% si sa conduca la marirea sigurantei in exploatare si modernizare, privatizarea sa se realizeze intr-un mediu concurential.