In Romania, marca nipona se vinde mult mai slab decat in alte state europene.

Cu o gama noua de modele si o campanie sustinuta, dealerii Mazda spera sa ii cucereasca pe romani.

Cu numai 420 de unitati vandute in tot anul 2005, marca japoneza se afla in a doua parte a clasamentului vanzarilor de masini din tara noastra, acest fapt nefiind deloc pe placul celor care tin in maini destinele Mazda in Romania. Dintre cele 420 de masini comercializate de dealeri pe intreg teritoriul Romaniei, 299 au fost autoturisme si 121 vehicule comerciale sub 3,5 tone.

Pentru a avea un termen de comparatie, trebuie spus ca piata bulgareasca a absorbit anul trecut 462 de vehicule ale acestei marci, cu 42 de unitati peste vanzarile din tara noastra. Aceasta in conditiile in care piata totala de masini a vecinilor de la sud de Dunare a atins, in 2005, numai 34.940 de unitati, in timp ce in Romania au fost vandute de opt ori mai multe masini.

Clientii nu sunt bine informati

Unul dintre cei mai importanti dealeri de automobile Mazda in Romania, compania BDT, considera ca principalul factor care opreste clientii sa achizitioneze un model al marcii nipone este lipsa de informare sau, mai exact, zvonurile fara fundament.

Tellu Striinu, directorul de vanzari al Business Development Team, considera ca pretul modelelor nu este mare, ba chiar mai mic decat al unor concurenti directi, chiar daca taxele pentru masinile produse in afara UE sunt ridicate. Pe langa aceasta, costurile de exploatare sunt asemanatoare cu ale altor vehicule de pe piata.

In 2005, BDT a comercializat 67 de vehicule Mazda, iar pentru anul in curs tinta de vanzari a dealerului este de peste 100 de unitati. Pentru a atinge acest tel, compania a lansat o intensa campanie de promovare, la care se adauga un sistem buy-back ce se aplica oricarei marci si o garantie extinsa la 3 ani.

Articol integral BaniiNostri.ro