In febra dezbaterii despre oportunitatea numirii lui Dan Voiculescu in functia de ministru de stat este usor sa ignori motivele care l-au determinat pe primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu sa accepte aceasta tranzactie.

Teoretic cel putin, numirea unui lider de partid intr-un post eminamente politic, cum este cel propus liderului PC, era perfect logica, rolul ministrilor de stat fiind acela de a asigura sprijinul politic pentru guvern si, pe cale de consecinta, o sustinere parlamentara coerenta.

In logica unei coalitii functionale asadar domnul Voiculescu, si nu domnul Copos, ar fi trebuit numit in aceasta functie de la bun inceput.

Problema premierului este insa ca aceasta logica politica nu se potriveste cu platforma pe care a ajuns la guvernare si cu asteptarile electoratului Aliantei, adica ale acelor alegatori care au votat intotdeauna impotriva PSD si au adus la putere CDR in 1996. In 2004 lor li s-au alaturat cei exasperati de guvernarea lui Adrian Nastase.

Acesti oameni il vor suporta cu greu pe domnul Voiculescu datorita trecutului sau extrem de controversat. Problema lor este ca nu au fost niciodata prea multi la numar si, mai ales, ca nu au fost niciodata reprezentati de o forta politica unitara si puternica, asa cum a fost PSD (cu precursorii sai) pentru supravietuitorii nomenklaturii.

In consecinta, atunci cand PSD a pierdut, el a fost inlocuit de o coalitie zgomotoasa si incoerenta care si-a sapat singura groapa, exasperand un electorat numit impropriu de dreapta.

Ceea ce a facut Coalitia pentru o guvernare curata, cand i-a cerut premierului sa nu-l numeasca pe Dan Voiculescu in functia de ministru de stat, a fost sa-i aminteasca de perioada campaniei electorale, cand succesul Aliantei D.A. s-a datorat in mare masura efortului depus de PD si PNL in vederea curatarii listelor electorale de personaje asupra carora planau prea multe suspiciuni.

Atunci domnul Voiculescu se afla in tabara adversa, iar Coalitia pentru un parlament curat a adus un serviciu imens Aliantei, facand publice toate problemele candidatilor PSD.

Grea problema asadar pentru premier. De fapt o dilema din care, cum spunea Caragiale, "nu poate iesi": asa minuscul cum e, PC este vital pentru mentinerea coalitiei. Dan Voiculescu stie acest lucru si-l speculeaza cu talent. Caderea guvernului inainte de 1 ianuarie 2007 ar fi oricum dezastruoasa pentru tara.

Pe de alta parte, numirea domnului Voiculescu risca sa-i creeze primului-ministru un mare deficit de imagine in randurile propriului electorat.

Desigur, dincolo de logica de coalitie, ghicim in manevra numirii lui Dan Voiculescu si un abil calcul politic: cu trei lideri de partid in fruntea executivului - Calin Popescu-Tariceanu, Marko Bela si Dan Voiculescu - PD ar fi mai usor de anihilat, iar presedintele Traian Basescu ar fi tinut la distanta si mai eficient.

Avand in vedere ostilitatea dintre presedinte si premier, si acest calcul este logic. Numai ca nu intotdeauna ceea ce este logic in politica - privita ca zona a compromisului par excellence - este si profitabil pe termen lung pentru partidele care accepta compromisul.

Pactul de neagresiune incheiat in 1937 de PNT cu legionarii isi arunca si acum umbrele asupra istoriei partidului lui Maniu si Mihalache.

Pentru a castiga timp, primul-ministru a cerut lamurirea situatiei liderului PC de catre CNSAS. Indiferent ce va spune aceasta institutie insa, scandalurile nu se vor domoli, mai ales dupa acuzatiile lansate de curand la adresa companiei GRIVCO.

Domnul Tariceanu se afla asadar intr-o situatie aproape fara iesire, pe care probabil nu a luat-o in calcul: daca-l numeste pe domnul Voiculescu pentru a mentine coalitia macar pana la data aderarii, va trebui sa-si sacrifice imaginea.

Si atunci, nu cumva de pe flancul "puritatii" liberale, vor suna goarnele care-i vor cere sa se retraga si sa lase PNL in opozitie, unde este mai simplu sa traiesti, fara responsabilitati fata de tara, si uneori chiar foarte profitabil, daca ti-ai asigurat deja contracte banoase cat ai fost la putere? Iata o tema de meditatie asupra careia merita sa ne oprim, pentru ca in politica exista intotdeauna cineva care gandeste cu un pas inaintea celorlalti.