Nimeni nu poate contesta justetea cererii profesorilor pentru salarii, si toata lumea poate intelege constringerile bugetare care ar duce la un refuz. Citi vor putea accepta insa solutia propusa de Ministerul de Finante? Aceasta solutie, specifica guvernului atunci cind vrea sa fie patron generos, se nume ste deficit bugetar.
Prima modificare a acestui deficit a venit in aprilie, cind guvernul a decis cre sterea deficitului bugetar de la un 0,5 % incurajator pentru disciplina fiscala la un 0,9%, la limita bunei cuviinte. Si totu si banii de aici nu aveau de-a face cu salariile profesorilor. Acordul cu sindicatele prevede ajungerea la 3,3% din PIB pentru educatie, adica aproximativ 10,6 miliarde de lei.
Si cum situatia se tensioneaza tot mai mult intre profesori si guvern, pe de o parte, pe de alta pentru ca agenda publica cu invatamintul si sanatatea in top nu pare a fi una de succes, s-a acceptat compromisul. Sau deficitul. Ministerul de Finante propune un deficit bugetar de 2% pentru a lini sti spiritele agitate din scoli. 2% nu este o cifra mare.
Dar orice deficit trebuie judecat in corelatie cu cifra care marcheaza inflatia. In Romånia, tinta de 5% a fost abandonata de mult - pentru ca s-au scumpit tigarile si alcoolul e una din explicatii - in favoarea uneia mult mai realiste de 6,5-6,8%. Mult mai realista, nu inseamna insa... realista.
In plus, estimarea aceasta a fost facuta inainte ca Ministerul de Finante sa largeasca gaura de la sacul bugetar, a sa ca la un deficit de 2% rata inflatiei risca sa treaca sanatos peste 7, lasind in urma, odata cu satisfactia profesorilor care au ci stigat o batalie cu guvernul, un cimp plin de e securi in batalia cu principala problema a finantelor romåne sti.
Si, in mod cert, daca psihologic ecoul victoriei sindicale va avea un puternic impact, economic nu prea. Pentru ca din ecuatia simpla care presupune salarii ceva mai mari, dar si cu o inflatie ceva mai mare, rezulta de fapt, bani, bani adevarati, mai putini valorosi. Dar nu ar fi pentru prima data cind euforia succesului sindical este mult mai dorita decit luciditatea rece a economisirii.
Cu bani mai putini, care par mai multi, se traie ste la fel ca si inainte, dar se viseaza, probabil, mai frumos. In exces chiar, nu in deficit.
