Monopolul inregistrarii si radierii firmelor a fost luat de la stat si acordat, fara nici o licitatie, unei institutii private. Asa se traduce decizia recenta a deputatilor, care au aprobat, printr-o lege, transferul Registrului Comertului, din 2007, de la Ministerul Justitiei la Camerele de Comert.

Camerele de Comert primesc inapoi un cadou de zeci de milioane de euro anual, obtinut dupa 1990, pe care au trebuit sa il inapoieze statului in 2002. Intre timp, Registrul Comertului, la care oricum sunt delegati judecatori pentru a verifica legalitatea documentelor, a trecut in subordinea Ministerului Justitiei.

Din 2003 pana in 2005, veniturile curente totale au depasit 67,7 milioane de euro, iar activele fixe au crescut prin intrari noi cu peste zece milioane de euro, fiind dotate toate unitatile teritoriale cu tehnica de calcul.

In programul de guvernare, Alianta DA promitea ca atat inregistrarea proprietatilor imobiliare, in Cartile Funciare, cat si cea a firmelor, la Registrul Comertului, vor fi transmise sistemului privat.

Initiativa liberala laudabila, de a degreva statul de activitati care pot fi realizate in sistem privat, nu s-a concretizat, insa, in desfiintarea unui monopol, ci in transferul lui catre o entitate selectata fara licitatie.

Prima problema este una de constitutionalitate. “Legea are mici sanse sa ramana in vigoare asa. Curtea Constitutionala s-a pronuntat deja in privinta atribuirii directe a bunurilor si serviciilor publice unor entitati private, eliminand-o din legea privind achizitiile publice si concesiunile”, spune Eugen Ghiulea, director general al Oficiului National al Registrului Comertului.

El crede ca nimeni nu ar fi putut aduce vreo obiectie daca activitatea si patrimoniul Registrului Comertului ar fi fost transferate unor registratori privati prin concesionare, dupa organizarea unor licitatii.

“Ar trebui, insa, ca acesti concesionari privati sa poata indeplini anumite conditii clare de pregatire profesionala, sa poata prezenta proiecte si planuri de investitii, astfel incat beneficiarii serviciilor Registrului, cei care platesc taxe acolo, sa nu aiba de suferit”, precizeaza Ghiulea.

In opinia sa, concesionarilor privati ar trebui sa li se acorde autoritate, ca in cazul notarilor, care, si ei, colecteaza taxe pentru stat. Noua piata ar trebui sa fie astfel una extrem de bine reglementata, dar sa permita existenta concurentei si liberul acces al celor care indeplinesc conditiile legale.

In locul unei astfel de deschideri a pietei, dupa ce Senatul a respins legea, deputatii au decis, printr-un vot extrem de controversat, care a divizat partidele politice in tabere, ca Registrul Comertului trebuie “reprivatizat” cu acelasi “investitor” pe care l-a mai avut odata: Camerele de Comert.

Dupa ce timp de trei ani au fost lipsite de milioanele de euro care le asigurau cea mai mare parte a veniturilor (chiar 80% in unele judete), de anul viitor acestea asteapta inapoi principala sursa de castig.

Pentru clienti - firmele obligate sa plateasca taxe - vestea nu a picat tocmai bine. Daca aproape niciodata statul nu poate administra mai bine o afacere decat un privat, Camerele de Comert au putut oferi un exemplu contrar in perioada in care au avut pe mana Registrul. Pana in 2002, termenul de inregistrare a unei firme nu cobora sub 20 de zile. Acum, totul dureaza doar trei zile.

Integral in Capital