Tot mai multe voci pun sub semnul intrebarii, in ultima vreme, finalizarea cu succes a incercarii statului roman de a vinde CEC. Aflat in prelungiri, procesul de privatizare ridica semne de intrebare mai ales din punct de vedere al oportunitatii vanzarii CEC la un pret situat in jurul a 500 de milioane de euro.

Dincolo de unele "solutii" aberante, gen cumpararea "cu banii jos" de catre Gigi Becali & Co a institutiei bancare, se pune totusi in mod serios problema daca este mai bine sa ramana CEC banca de stat si care este pretul corect in cazul in care se merge pe privatizare.

"Chiar ministrul Vladescu pare indecis, declarand ca «mai reflecteaza» daca si cum va privatiza CEC", sustine Mihai Tanasescu, fostul ministru al Finantelor.

Cat de oportuna ar fi vanzarea catre competitorul care va oferi cel mai mult, dintre cei doi care au ramas in cursa - National Bank of Greece (NBG) si OTP Bank din Ungaria? "Ar fi vorba de o suma de circa 580 de milioane de euro, ceea ce inseamna putin pentru o banca de dimensiunile CEC.

In plus, un actionariat majoritar strain ar pune accent pe maximizarea profitului, ceea ce ar putea duce la o injumatatire a retelei CEC", spun surse din apropierea bancii.

Care ar fi alternativele? Parerile analistilor sunt impartite -unii vorbesc despre posibilitatea vanzarii prin subscriptie publica, altii, despre majorarea capitalului de catre stat si preluarea managementului de catre o firma specializata.

Radu Craciun, ABN Amro:

"CEC trebuie privatizata"

Radu Craciun, analist-sef al ABN Amro Bank, crede ca, atata vreme cat cota de piata a CEC merge tot mai jos, e nevoie de privatizarea cat mai urgenta a bancii. "Cred ca CEC ar trebui privatizat cat mai rapid.

Deja cota lui de piata e in scadere si va fi dificil sa-si consolideze pozitia fara un investitor strategic puternic, care sa aiba atat resursele, cat si experienta necesara pentru modernizarea si eficientizarea bancii", sustine Radu Craciun.

Daniel Daianu, profesor de economie:

"Trebuie avuta in vedere alternativa de subscriptie publica"

Profesorul de economie Daniel Daianu merge pe o combinatie intre subscriptia publica si un contract de management cu o companie specializata. "Trebuie avuta in vedere de catre guvern, ca modalitate de privatizare a CEC, alternativa de subscriptie publica. CEC are nevoie de cel putin 150 milioane euro ca infuzie financiara de continuare a modernizarii, poate chiar 200 de milioane euro.

Subscriptia publica ar permite privatizarea, o infuzie financiara, ca si acordarea unui rol major pentru capitalul autohton. Statul poate ramane cu un procentaj semnificativ din actiuni in aceasta schema. Iar un contract de management poate mari performanta CEC-ului ca entitate bancara", e de parere profesorul Daianu.

Integral in Gandul