Ioana Lupea masoara distanta de ani lumina care separa o scoala din Bucuresti de una de pe Coasta de Azur.
De la Bucuresti, problemele invatamantului francez par de pe alta planeta. Elevii de pe Coasta de Azur vor primi in prima zi de scoala un stick de memorie de 500 de mega pentru a-si „transporta” acasa cartile si temele.
De cativa ani, in Franta se cauta solutii pentru a usura ghiozdanele copiilor, polemica fiind infierbantata si politizata: pentru ca a propus instalarea in scoli a dulapurilor individuale, socialista Segolene Royale, acum candidat la presedintia Frantei, a fost acuzata de proamericanism. De la Bucuresti, problemele invatamantului francez par de pe alta planeta, din ce in ce mai indepartata.
Chiar daca si acolo la fiecare inceput de an are loc o inclestare intre guvern si sindicatele din invatamant, cu demonstratii si greve de proportii, din motive salariale sau de programa. (De data aceasta sindicatele au protestat fata de introducerea unei liste de cunostinte obligatorii - Socle commun de connaissances - care ar descuraja performanta elevilor.)
Chiar daca si acolo sistemul de educatie a ramas in buna masura centralizat, scolile si liceele sunt campuri de lupta intre bande, iar absolventii au probleme in a-si gasi un loc de munca.
Deschiderea anului scolar in Romania, pusa dub semnul intrebarii de revendicarile salariale ale profesorilor, se intampla ca in toate celelalte prime zile din ultimii 16 ani, in criza. Motivele, aceleasi: scoli darapanate, neigienizate, neracordate la utilitati si energie electrica, lipsa de dotari, salarii mici.
Stickurile elevilor din Nisa sunt pentru multi elevi din Romania niste instrumente necunoscute si miraculoase, ca acelea de teleportare folosite in „Star Trek”.
Daca ar fi sa identificam o cauza a ceea ce se petrece in invatamant, pe primul loc se afla instinctul de conservare institutional. Un fost negociator cu Uniunea Europeana marturisea, acum cativa ani, ca personalul din invatamant, de la minister pana la ultima scoala, a opus cea mai inversunata rezistenta la schimbare.
Profesori, inspectori, directori, secretari de stat, intregul corp didactic a strans randurile speriat de implicatiile modernizarii si incapabil sa se adapteze schimbarilor de mediu. Pana la urma, sa-si asume responsabilitatea pentru actul de educatie, ca si pentru spatiul in care se produce acesta.
Elevul de astazi nu mai este cel din 1986 si nici scoala n-ar mai trebui sa fie aceeasi, baricadata intre propriii pereti, iesind in spatiul public doar cu ocazia unor greve pe motive salariale.
De partea cealalta, elita politica a subevaluat constant importanta invatamantului in procesul de reforma. Lipsa proiectelor, inadecvarea lor la invatamantul romanesc (reforma Marga), introducerea fortata a unor proceduri fara fond (reforma Andronescu) si, mai ales, refuzul constant de a aloca banii necesari au mentinut invatamantul in subdezvoltare.
In plus, invatamantul, ca si educatia, este un subiect de interes pentru populatie, dupa cum reiese din sondaje, deci tocmai bun de exploatat politic.
Furtul de subiecte, mita la BAC, mitingul de astazi sunt doar manifestarile de suprafata ale unui sistem neglijat, subfinantat, nereformat. Propunerea ministrului educatiei, Mihail Hardau, de a trimite lumanari pentru scolile neluminate -administrarea acestora revenind prin lege comunitatilor locale - a fost primita cu stupefactie si acuzatii.
In situatia prezenta a invatamantului romanesc insa, este poate de preferat cinismul ipocriziei.
