Mihai Romano - unul dintre tinerii raniti in incidentul petrecut, miercuri, la Colegiul Dawson din Montreal (unde o persoana inarmata a tras la intamplare, printre elevi) a povestit jurnalistilor de la cotidianul canadian La Presse, experienta pe care a trait-o.

El povesteste ca, in drum spre spital, a fost sunat de mama lui, dar a ezitat sa vorbeasca pentru ca nu stia nimic despre fratele sau, Catalin - si el ranit, grav, la abdomen.

"Cand am auzit primele focuri de arma, mi-am strans picioarele la piep. S-a intors cu fata spre mine, apoi m-a ochit. Am alergat impreuna cu un alt coleg si am vrut sa ne ascundem in spatele unui tufis.

Apoi am fugit catre statia de metrou. La inceput am crezut ca n-am patit nimic. Nu simteam nici o durere. Mai tarziu, am vazut ca aveam blugii plini de sange si nu imi mai simteam picioarele. Dupa ce am ajuns la metrou, mi s-a spus sa stau ascuns in spatele unui zid. Agentul de la metrou a chemat o ambulanta. Am ramas acolo intre 35 si 40 de minute.

Erau multe cazuri mai grave decat al meu care trebuiau tratate inainte. Asteptarea mi s-a parut foarte lunga", povesteste tanarul.

Fratele sau a fost supus unei interventii chirurgicale, fiind mutat, apoi, la Sectia de terapie intensiva." L-am intrebat cum se simte. Mi-a raspuns: Ia ghiceste...?. Apoi l-am intrebat de cate gloante a fost lovit si mi-a spus ca de unul singur", a mai spus Mihai.

El a adaugat ca, inainte de a reveni la scoala, saptamana viitoare, va trebui sa poarte o discutie cu familia sa. "Nu stiu cum vor reactiona la gandul ca voi frecventa din nou colegiul Dawson", a mai spus Mihai.

Tatal baietilor povesteste si el ca a fost sunat de sotie, apoi a deschis televizorul si a aflat ca o persoana inarmata deschisese focul chiar la colegiul in care invatau cei doi fii ai sai. "Trebuie sa va spun ca inainte de a veni aici, impreuna cu familia mea, in anul 2002, Ambasada Canadei din Romania imi daduse asigurari ca nu exista nici un loc mai sigur" - a adaugat acesta.

Mihai are 19 ani si lucreaza pentru publicatia La Presse, unde livreaza ziare. Fratele sau, Catalin are 18 ani, iar starea sa este stabila.