In emisiunea “Romania la raport”, de la Mix FM, relizata de Andreea Pora, procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, a afirmat ca “mai sunt dosare de mare coruptie.” El a mai adaugat ca “in mod sigur o sa le mai vedeti pentru ca nu se incheie munca procurorilor odata cu raportul de tara.”

Replicand acuzatiilor aduse de Adrian Nastase, Daniel Morar a declarat ca “in conditiile in care intr-un an la DNA ies 100 de rechizitorii si aproximativ 800 de alte solutii, va dati seama ce cap ar trebui sa am ca sa le regizez pe toate.

Stiu in mare despre ce este vorba pentru ca asta este rostul meu.” Acesta a adaugat ca dosaul Zambaccian este instrumentat de doi procurori cu experienta si ca el il va vedea in momentul in care va fi finalizat.

Intrebat de Andreea Pora de ce Miron Mitrea apare numai ca martor in dosarul Zambaccian si daca cumva dosarul lui s-a disjuns, Daniel Morar a afirmat ca nu stie care este calitatea in care acesta a fost audiat in acest dosar. Dar, procurorul-sef al DNA, a tinut sa precizaze ca “faptul ca a dat declaratii in calitate de martor intr-un dosar nu inseamna ca si-a pierdut calitatea de invinuit.

O are. Dar nu in acelasi dosar. Vorbim de calitatile unor persoane raportate la dosar. Poti sa fii invinuit intr-un dosar si martor in altul. Nu s-a dat solutie fata de Mitrea.” Totodata, Daniel Morar a negat speculatiile conform carora s-ar fi facut un troc cu Miron Mitrea la DNA.