Autoritatile romane si bulgare continua eforturile pentru depoluarea Dunarii. Executivul de la Bucuresti va acorda un ajutor de urgenta Sofiei pentru a opri unda de poluare de pe Dunare in sectorul bulgar. Joi au fost amplasate baraje antipoluare pe fluviu pentru protejarea localitatilor din sud-estul Romaniei.

Ministerul bulgar al Mediului a anuntat joi, ca Romania si Bulgaria intentioneaza sa ceara despagubiri Serbiei, dupa cum transmite AFP.

Romania va pune la dispozitia Bulgariei materiale in valoare de 50.000 Euro.

Masura este necesara in conditiile in care o interventie eficienta pentru diminuarea poluarii se poate face doar pe teritoriul bulgar.

Autoritatile romane si bulgare au trimis Comisiei pentru protectia fluviului Dunarea o scrisoare prin care solicita tarilor riverane ajutor urgent pentru colectarea produselor petroliere deversate in cursul de apa.

Cu o zi in urma, ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a solicitat autoritatilor sarbe sa furnizeze date cat mai precise privind natura si cantitatea produselor petroliere deversate in Dunare de la un depozit al Companiei petroliere din Prahovo.

Ministrul anunta ca va cere despagubiri pentru banii cheltuiti in inlaturarea efectelor.

Potrivit AFP, ministrul bulgar al Mediului, Dzhevdet Sakarov, a anuntat ca Guvernul sau va cere despagubiri Serbiei, care se face vinovata de poluarea cu petrol a Dunarii.