Un document surprinzator arata natura relatiei dintre Ion Iliescu si Nicolae Ceausescu, in urma cu aproape jumatate de secol. Desi a pretins ca a fost un „rebel” al nomenclaturii comuniste, Iliescu si-a inceput cariera in partid cu o atitudine disciplinata si dornica de a executa ordinele lui Ceausescu, chiar daca asta insemna exmatricularea unor studenti.
Pe vremea cand era seful UASCR (Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania), Iliescu se mandrea cu eliminarea „elementelor” potrivnice partidului, combatea jazzul imperialist si isi facea „mea culpa” in fata lui Ceausescu pentru „taraganeala” in indeplinirea sarcinilor de partid.
O stenograma a unei plenare a Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Roman (precursorul PCR) din 1958, descoperita de cercetatorii Comisiei Tismaneanu, il arata pe Iliescu in plin avant de a-si demonstra eficienta in fata lui Ceausescu, la acea vreme membru in Comitetul Central.
Indignat de „firea impulsiva si guraliva” a unui student la Filosofie, vinovat de propagarea „ideilor straine”, Iliescu il informa pe Ceausescu ca a reusit destul de greu sa-l exmatriculeze pe „turbulent”: „Noi nu am reusit sa-l scoatem decat la interventia Comitetului Central”.
Documentul arata si cum Ion Iliescu se plangea de faptul ca nu a primit informatii in legatura cu „manifestarile unor profesori” de la Facultatea de Istorie si Stiinte Juridice. „Aceasta se datoreste muncii politice slabe desfasurate de noi datorita lipsei ca nu muncim concret cu studentii”, ii spunea Iliescu lui Ceausescu.
In lupta cu jazzul
Ion Iliescu preciza printre dificultatile activitatii sale pe linie culturala si pe aceea ca a avut de luptat cu „o serie de tendinte de a se introduce muzica de jazz in repertoriu”. Nemultumit, Ceausescu ii cerea explicatii pentru faptul ca nu a reusit „sa scoata” cadrele necorespunzatoare de la Casa de Cultura Bucuresti. „Le scoatem acum, tov.
Ceausescu, si pe toti acei care s-au dovedit elemente dusmanoase si necorespunzatoare”, venea replica subalternului. Spasit, Iliescu isi recunostea „taraganeala”, „lipsa de exigenta si de vigilenta” in fata superiorului sau, Ceausescu.
Iliescu-Ceausescu
Legatura sfarsita in fata plutonului de executie
Relatia dintre Ion Iliescu si Nicolae Ceausescu a fost una destul de apropiata pana in anii ‘70. Perioada in care acestia au fost cei mai apropiati a fost „obsedantul deceniu” al anilor ‘50, cand Ceausescu a sprijinit ascensiunea in partid a lui Iliescu, pe care il aprecia ca pe una dintre cele mai importante resurse de cadre ale tineretului comunist.
