Am sesizat Parchetul General

I-am dat in git. Oficial si penal. I-am pirit la Parchet. Vineri, 9 martie 2007, Academia Catavencu a inregistrat la cabinetul doamnei Laura Codruta Kovesi, sefa Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), o sesizare penala.

Do¬cu¬mentul (foto 1), de 56 de pagini A4, contine numele a 335 de angajati ai Guvernului Romaniei (printre care citiva ministri, ceva secretari de stat si restul functionari de toate rangurile). Din punctul nostru de vedere, impricinatii au completat cit se poate de in fals declaratiile de avere.

Din punctul de vedere al Codului Penal, asta se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la doi ani sau cu amenda.

Act public ratat, dar penal

„Prezenta declaratie constituie act public si raspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor mentionate.“ Daca observati, acest citat este compus la persoana intii. Daca nu stiati deja, aceasta fraza este atasata la finalul formularului declara¬tiei de avere, inainte de semnatura ce¬lui care completeaza documentul.

Ceea ce inseamna, deci, ca functionarul public care umple declaratia isi asuma niste lucruri. Unu: ca declaratia de avere este act public. Doi: ca raspunde penal pentru ce scrie acolo. Trei: ca ras¬punderea penala apare atunci cind datele mentionate in decla¬ratia de avere sint fie inexacte, fie incomplete.

E destul de simplu de priceput, nu? Riscul este la fel de simplu de priceput: acuzatia penala de fals in declaratii. Care este asa (conform art. 292 din Codul Penal): „Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat (...) se pedepseste cu in¬chisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda“.

Era cind nuse declara, azi declaram, dar nu e

Deci am stabilit mai sus ca nu trebuie sa fii doctor Honoris Causa in drept ca sa pricepi ca declaratia de avere trebuie completata conform realitatii (adica in acord cu toate cele detinute: conturile, viloaiele, masinile, ne¬vestele, odraslele si alte acareturi de pe linga casa omului).

Cu toate acestea, o monitorizare facuta de Academia Catavencu pe site-urile tuturor ministerelor din componenta Guvernului Ro¬maniei arata asa: exista sute de functionari care nu si-au actuali¬zat declaratiile de avere de vreo doi ani; exista alte sute care nu au simtit nevoia sa ne spuna ce venituri au din functii publice; altii au fost ceva mai atenti si nu si-au completat doar unele

rubrici (cum ar fi cele legate de datorii sau de cit costa imobilele pe care le detin). Exista si cazuri in care functionarii publici nu au facut decit sa dateze si semneze declaratia de avere, in rest nemaicompletind nimic altceva.

Venituri ministeriale? Nem tudom!

Dintre ministrii care nu si-au completat anumite rubrici din declaratia de avere pot fi men¬tionati: Motreanu de la Agricultura (ale carui imobile nu se stie cui apartin), Nagy de la Comunicatii (care are un mare spatiu gol la „venituri“), Nicolaescu de la Sanatate (nici el nu pare sa ia salariu de la minister), Borbely de la Amenajarea Teritoriului (isi doneaza, probabil,

salariul, ca in declaratie nu e), Marko Bela (si el munceste pe scobitori la Guvern). Pe linga acestia, o puzde¬rie de secretari de stat de la mai toate ministerele si sute de func¬tionari de la rangul doi in jos. Printre acestia, chiar si angajati ai Ministerului Justitiei (institu¬tie care are, pe site-ul propriu, un ghid de completare a decla¬ratiilor de avere).

Cine nu acuza n-are nici o scuza

Sesizarea penala a fost depu¬sa de Academia Catavencu la cabinetul procurorului general al PICCJ, Codruta K?vesi, si inregistrata (foto 2). Conform legii, PICCJ va trebui sa faca ve¬rificari in ce pri¬veste toate cele 335 de nume de functionari pu¬blici care se gasesc in sesizarea penala.

Daca procurorii vor considera ca exista elemente constitutive ale infrac¬tiunii de fals in declaratii, vor in¬cepe urmari¬rea penala.

Daca nu vor gasi astfel de elemente si, deci, nu vor in¬cepe urmarirea penala, este evi¬dent ca mai bine se lasa de me¬serie, din moment ce nu sint in stare sa vada ce e evident: cei 335 de functionari nu si-au completat conform legii declaratiile de avere.

Le uram succes procu¬rorilor de la PICCJ si le spunem dinainte ca o sa-i intrebam saptaminal in ce stadiu se afla verificarile.

A-NI, A-NI...

Dormi linistit, Parlamentul lucreaza pentru tine...

Ca PICCJ va avea usoare accese de sufocare fata cu volumul mare de verificari de declaratii de avere e destul de usor de ghicit. A remarcat acest lucru si ministrul Justitiei, Monica Macovei, ca¬reia i s-a solicitat un comentariu de catre Academia Catavencu.

„Demersul dvs., care probabil a necesitat un timp indelungat si o atentie deosebita, ar fi putut fi evitat daca proiectul pe care l-am propus, de infiintare a Agentiei Nationale de Integritate, ar fi fost adoptat pina acum si pus in aplicare.

(...) {i probabil ca odata aparuta aceasta lege, cind stii ca exista un organism care in mod obligatoriu se uita pe declaratia de avere pe care ai semnat-o si te poate chema la audieri daca nu e bine completata, va creste si gradul de responsabilitate al ce¬lor care sint obligati prin lege sa completeze declaratii de avere“.

Biroul de Investigatii

investigatii@catavencu.ro