Doua stiri despre CNA, aparent fara legatura, dau tonul unor incercari de frinare a reflectarii referendumului in media. Prima stire: CNA si CRP vor sa semneze un protocol de colaborare. Clubul Roman de Presa ar urma sa se implice in zona care priveste mai ales deontologia profesionala.

M-a uimit graba acestei asocieri, cu atit mai mult cu cit presa ar trebui sa-si apere cu dintii tocmai autocontrolul, autoreglajul, fara tot soiul de foruri superioare - presa e oricum mai „curata“ fara ajutorul unui for echivalent CNA-ului. Dar masura vine la tanc, chiar de „suspendare“.

Am impresia ca vor exploda, ca prin minune, tot felul de judecati deontologice care vor alambica reflectarea pregatirilor pentru referendum.

O a doua stire o constituie incordarea brusca a CNA in reglementarea transmisiilor prilejuite de referendum. Ralu Filip a spus clar ca el considera aceste evenimente ca parte dintr-o campanie electorala (ambele stiri sint citate de pe NewsIn). O campanie electorala, dupa cum ii spune si numele, presupune alegerea intre mai multe personaje.

Or, in mai, poporul roman este chemat sa exprime o opinie in ce-l priveste pe acela pe care l-au ales deja. Ce e electoral aici?

E penibila graba lui Ralu Filip. Ce vrea sa previna? Sa nu cumva ca Antenele sa dea prea multe stiri pozitive despre Basescu? Vrea sa previna eventualitatea in care PRO TV se indragosteste subit de Basescu? Vrea ca nu cumva TVR sa nu fie apucata de o febra a libertatii si sa se rupa de pirghiile care o leaga de Guvern?

CNA a pregatit terenul pentru eventualele pretexte ale postului public care, daca va fi intrebat de ce a dat doar cinci-sase minute din Piata Constitutiei cu discursul lui Basescu, sa poata imediat invoca masurile CNA pentru echilibru si democratie. Daca peste astea se adauga si lectiile de deontologie dinspre Clubul Roman de Presa, show-ul va fi asigurat.

Ne vom petrece pregatirea de referendum in urlete impotriva lui Basescu care nici macar nu va aparea prea mult la televizor. Iar isteria va fi aprig masurata cu balanta de Ralu Filip, intrat de curind intr-o noua criza deontologica.