Nimeni nu ar fi banuit, acum 17 ani, ca principala autoritate constitutionala, Parlamentul, va ajunge sa fie stat in stat. De citeva saptamini incoace, insa, asistam la o confiscare democratica a democratiei.
Ceea ce se intimpla acum pe scena politica este dovada cea mai concludenta a faptului ca in Romania avem, in continuare, o democratie bolnava de autoritarism. Si de o parte, si de alta. Ca presedintele suspendat si-a imaginat mandatul ca un capitan de cursa lunga, cu un echipaj care executa orice decizii, fara a comenta, este deja un lucru demonstrat.
Uimitoare este violenta cu care a izbucnit revolta parlamentara si desfasurarea ei ulterioara. Totul, pornind de la suspendarea discutabila a presedintelui pina la amendamentul gindit acum doua zile, conform caruia soarta lui Basescu se va decide tot in Parlament, arata cum un singur mecanism constitutional prost gindit poate ataca fundamentul democratic al unei intregi societati.
Paradoxul consta in aceea ca democratia este atacata cu mecanisme democratice. Strict legal, ceea ce a facut Parlamentul este in regula. Procedurile au fost respectate de la cap la coada, astfel ca nu se poate vorbi despre o incalcare a legilor. Dar tot alesii sint cei care decid legile si tot ei sint cei care doresc sa schimbe regulile in timpul jocului.
Iar ele se modifica intr-un fel care exclude incet, incet, participarea cetateanului de rind la decizie. Intr-o lume care merge tot mai mult spre implicarea comunitatilor in decizii, Parlamentul Romaniei o ia in directie opusa, cu credinta profunda ca „poporul greseste“. Un intreg sistem institutional creste, pe zi ce trece, din acest dispret al parlamentarilor fata de alegatori.
Se poate vorbi, in acest moment, despre o dictatura parlamentara, chiar daca pare usor exagerat. Din punctul de vedere al pirghiilor, Parlamentul poate face orice doreste. Nimeni nu-l mai poate controla sau opri. In Constitutie nu exista aproape nici o posibilitate de a dizolva Parlamentul pentru a se ajunge la anticipate.
De asemenea, premierul nu poate fi inlocuit decit de Parlament si tot Parlamentul este cel care vrea acum sa aiba ultimul cuvint in urma unui referendum. Ca sa nu mai vorbim de monstruozitatile care pot sa iasa din cirdasia legislativului cu executivul.
Una peste alta, parlamentarii au piinea si cutitul si nimeni din societate nu-i poate impiedica sa faca orice doresc, in cei patru ani, cit timp se afla in exercitiul unui mandat.
Ideea demersului cetatenesc pentru un referendum privind dizolvarea Parlamentului este considerata antidemocratica de unii politicieni, si oricum procedurile sint atit de greoaie incit s-ar ajunge cu ele exact in anul alegerilor generale. Practic, populatia este captiva Parlamentului.
Uneori, ai impresia ca, o data cu votul dat la patru ani, electoratului i se leaga miinile pentru urmatorii patru ani.
Aceasta situatie vine din constructia legislativa prost intocmita in anii post-revolutionari. Fiecare scandal a lasat urme adinci in legislatie, sistemul fiind de cele mai multe ori schimbat in functie de coalitiile sau de interesele de moment. Cel mai rau lucru este ca nimeni nu a incercat sa mentina, prin pirghii legale, un echilibru intre cele trei puteri.
Permanent a existat tentatia uneia de a le domina pe celalalte si, de aici, derapajele democratice care au dus la subrezirea intregului edificiu. Concluzia este una singura si este destul de trista. De dictatura, am scapat doar formal acum 17 ani. Ea este inca in multi dintre cei care astazi conduc Romania din diferite pozitii de autoritate, fie ca sint politice, fie economice.
