Colaborarea informala dintre PNL si PSD a adus in prim-plan doi politicieni aflati in permanenta in mijlocul deciziilor importante: Bogdan Olteanu, omul de incredere al lui Tariceanu, si Viorel Hrebenciuc, sforarul PSD.

Relatia dintre cei doi a inceput imediat dupa venirea la putere a Aliantei D.A., cand Olteanu, in calitate de ministru pentru relatia cu parlamentul, cauta sprijin pentru legile guvernului. Unul dintre interlocutorii sai era Viorel Hrebenciuc, liderul deputatilor PSD.

Debarcarea lui Nastase

Increderea dintre cei doi s-a consolidat odata cu intalnirile din ce in ce mai dese. In martie 2006, Bogdan Olteanu si Viorel Hrebenciuc au mers impreuna la un restaurant din Bucuresti, iar la cateva zile, mai multi membri PSD au cerut demisia lui Adrian Nastase din functiile detinute in partid si de la sefia Camerei.

Or, plecarea lui Nastase din fruntea Camerei i-a deschis drum catre acest post tocmai lui Olteanu, comeseanul lui Hrebenciuc. Fie ca a negociat cu PNL succesiunea, fie ca stia de prabusirea lui Nastase, cert este ca liderul PSD n-a ratat momentul de a se plasa in mijlocul evenimentelor. Asta cu atat mai mult cu cat el a fost cel care a dat detalii despre intalnirea cu Olteanu.

Mediere pentru un guvern PNL

Inaintea eliminarii PD din executiv, pentru premierul Tariceanu importanta relatiei cu PSD a crescut, iar Hrebenciuc deja devenise un obisnuit al cabinetului de presedinte al Camerei Deputatilor al lui Bogdan Olteanu.

Ce a urmat: guvernul Tariceanu II a trecut cu voturile PSD, iar liberalii au pus umarul la suspendarea presedintelui.

Intalnirile dintre cei doi au continuat si dupa aceste momente, provocand insa si nemultumiri, liderii PSD si PNL simtindu-se scosi din jocul negocierilor.

Cele doua partide au reusit totusi sa se intalneasca, pe 4 iunie, intr-o formula mai larga, tot in cabinetul lui Olteanu de la Camera. Ioan Rus si Mircea Geoana au cerut intrarea PSD la guvernare.

Discutiile au fost mediate tot de cuplul Hrebenciuc-Olteanu, care si-au convins sefii de partid ca mult mai avantajos ar fi ca PSD sa sustina doar din parlament guvernul PNL-UDMR.

Pensiile, TVR-ul si CNA-ul

Odata cu continuarea negocierilor, PSD si-a marit pretentiile pentru a valorifica electoral colaborarea cu liberalii. Ultimul punct bifat a fost marirea pensiilor.

Dupa ce nu se intelesese cu Mircea Geoana, Tariceanu a acceptat legea PSD privind marirea punctului de pensie, dupa negocieri cu Viorel Hrebenciuc, purtate in biroul lui Bogdan Olteanu. La schimb, social-democratii au votat legea de abilitare a guvernului de a emite ordonante in perioada sesiunii parlamentare.

O situatie similara a fost si in cazul Consiliului National al Audiovizualului (CNA) si TVR. Dupa ce s-a convenit ca PNL va lua CNA, iar PSD - TVR-ul, in dimineata votului, liberalii au fost anuntati de Mircea Geoana ca social-democratii vor si sefia CNA.

Olteanu si Hrebenciuc au rezolvat din nou situatia. PSD si-a adjudecat conducerea TVR, iar candidatul sau la sefia CNA, Valentin Nicolau, a demisionat din Consiliu, alegerile fiind amanate pana la toamna.

Strategie

,b>Jocuri de imagine pe seama liberalilor

Faptul ca miscarile lui Viorel Hrebenciuc au avut si o componenta de imagine este dovedit de momentul in care el a fost vazut de ziaristi intrand in cabinetul lui Olteanu la o sedinta a Consiliului Aliantei D.A. Hrebenciuc l-a „agatat” la lift pe premierul Tariceanu si l-a condus la cabinetul lui Olteanu, deschizandu-i usa, cu un aer de om al casei.

Mai-marele PSD-ist s-a laudat in fata reprezentantilor puterii ca are informatii ca Raportul de tara va fi unul pozitiv pentru Romania.

„Daca nu a avut nicio retinere cu acea ocazie sa se afiseze cu liderii PNL, in cazul intalnirilor cu miza, Hrebenciuc a preferat ca acestea sa se desfasoare foarte discret.

Un articol de Romulus Georgescu

Integral in Evz