Cred ca e placut sa faci parte din clubul mic (nu neaparat select, din pacate) al ziaristilor care au facut interviuri cu presedintii tarii.

Cind esti in fata presedintelui, mai cred, iti vine sa-l pui in incurcatura, sa se retina ca nu te-a intimidat pozitia intervievatului, ca poti sa-ti faci datoria la cel mai inalt nivel. „Ai vazut ce tare a fost Cutare, si presedintele tremura in fata lui!

Am urmarit o parte din interviul pe care Emil Hurezeanu si Robert Turcescu i l-au luat lui Traian Basescu, saptamina trecuta. Mi-a placut partea de interviu, m-a deranjat, putin, partea de anchetare a presedintelui. Ma rog, tine de setarile mele personale. Oricum, dupa parerea mea, Traian Basescu s-a descurcat foarte bine in ambele tipuri de situatie.

Intrebarea care mi s-a parut ca are iz de Comisia Felix a fost pusa de Robert Turcescu (bine jucat scenariul cu politistul bun, Hurezeanu, si politistul rau, Turcescu!) si suna cam asa: care este adevaratul Traian Basescu, acela care refuza sa trimita om in CA al TVR sau cel care l-a trimis pe Catalin Avramescu? Cel de acum doi ani sau cel de acum? Din modul in care a fost pusa intrebarea reiesea ca Traian Basescu trebuie sa fie acelasi de-a lungul vremii.

Este ca si cum m-as intreba care e adevaratul Robert Turcescu, tinarul pletos care, acum citiva ani, cinta rock sau ziaristul de azi care intervieveaza presedinti? Eu insumi as fi pus in dificultate daca m-ar intreba cineva care sint eu cel adevarat, cel care, cind a fost facut pionier, s-a bucurat sincer si a fugit pina acasa fericit sa anunte marea veste sau eu, cel de azi care scriu texte

impotriva regimului care m-a facut pionier? Sigur, am fortat putin exemplele pentru ca vreau sa subliniez altceva. Ideea de evolutie a politicienilor. Din nefericire, putini dintre politicienii romani sint capabili de evolutie. Clasa politica romaneasca este o masa aproape amorfa, pentru ca evolutia este ultima preocupare a ei.

Pina sa se intereseze de curentele politice, politicienii sint preocupati sa-si scoata banii cu care si-au platit locul in Parlament. Dezbaterile doctrinare, adecvarea la realitatea cotidiana nu se intimpla prea des in rindul partidelor.

Nu vorbesc de evolutia vazuta ca supravietuire pentru care unii isi angajeaza consilieri straini. Vorbesc despre capacitatea de a traversa etape, de a fi in stare sa-ti recunosti greselile, de a invata ceva din ele. Eu cred ca Traian Basescu este unul dintre putinii politicieni care au evoluat semnificativ. Si asta l-a facut, pina acum, invingator.

Presedintele inca mai face greseli incit sa aiba din ce invata. Cele doua etape evocate de Turcescu, cei doi Basescu sint amindoi adevarati. Cind a refuzat sa numeasca un om la TVR, a crezut ca poate schimba situatia. Cind a numit un om, deja stia ca prima data a gresit. Pentru ca prima data a crezut in jocul democratic.

A doua oara si-a dat seama ca nu mai e un joc, asa ca s-a angajat in lupta democratica. Avem dreptul sa nu ne placa Traian Basescu. Dar nu putem nega dreptul lui la evolutie. Si nu putem sa nu observam aceasta evolutie. Iar inamicii lui politici, ca sa se adapteze luptei, ar trebui sa evolueze si ei. Si sa-si ia consilieri „pe evolutie“. Sint citiva specialisti la Antipa.