Compania L'Oreal este acuzata ca a incalcat regulile de baza in reclama la rimelul “Telescopic, in care apare actrita Penelope Cruz, deoarece actrita a purtat gene false. Producatorii au dorit ca prin acest material publicitar sa evidentieze faptul ca acest produs poate face genele cu 60 la suta mai lungi.

Potrivit Advertising Standards Authority (autoritatea standardelor reclamelor), in reclama respectiva nu s-a aratat foarte clar ca Penelope purta gene false.

L'Oreal a spus ca purtarea genelor false este un obicei comun in aceasta industrie, dar ca pe viitor va tine cont de cerintele Advertising Standards Authority.

Actrita Penelope Cruz a semnat anul trecut un contract cu L'Oreal pentru a deveni reprezentanta companiei.